Acasă Local Dolj Craiova: Patru avarii într-o lună pe strada Tecuciului

Craiova: Patru avarii într-o lună pe strada Tecuciului

-


Angajații Companiei de Apă Oltenia (CAO) au intervenit, vineri la prânz, pentru a remedia o avarie la o conductă de apă de pe strada Tecuciului din Craiova, produsă în dreptul locuințelor de la numărul 20-22. Localnicii au sesizat încă de joi noapte că apa iese din asfaltul turnat recent, în dreptul unui cămin, iar vineri dimineață au anunțat Compania de Apă. „Curge apa așa de azi-noapte, a ajuns și la casele vecine. E apa potabilă și mă întreb cine va plăti risipa asta”, a spus locatarul de la numărul 22. „Este a patra oară numai în ultima lună când vin să spargă strada, pentru că iese apa la suprafață. Vă dați seama ce este acolo în subteran de curge apa așa”, a adăugat acesta.
Angajații CAO sosiți la fața locului au confirmat spusele localnicilor, afirmând că avariile de la conductele de apă se produc, cel mai probabil, din cauza celor care au asfaltat strada, pentru că au compactat până când conductele fie s-au fisurat, fie s-au slăbit la îmbinări. „Este a patra oară când venim numai aici, dar au mai fost avarii pe strada asta. Te trezești cu apa că iese din asfalt și nu ști de unde. Am mai lăsat noi niște semne, dar ce să facem? Să închidem strada și să o spargem pe toată ca să vedem unde este problema?”, a precizat unul dintre angajații CAO. Strada Tecuciului a fost asfaltată recent, iar localnicii susțin că de atunci au început să apară și problemele la conductele de apă.

ȘTIRI VIDEO GdS

Horoscop

Berbec După o perioadă dificilă pe plan sentimental şi financiar, aveţi un succes nesperat. Climatul general vă este favorabil. Vă recomandăm să...