11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPolițiștii doljeni cercetează două persoane pentru înșelăciune

Polițiștii doljeni cercetează două persoane pentru înșelăciune

Polițiști din cadrul Filiaşi au depistat, ieri, în zona pieței din localitate, două persoane bănuite de comiterea mai multor înșelăciuni.
Polițiștii doljeni le-au identificat pe D. Cornelia şi B. Bianca, ambele de 26 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinţi.
În urma audierilor și cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că acestea, sub pretextul reprezentării în mod ilegal a unei asociaţiei de întrajutorare, au indus în eroare mai multe persoane determinându-le să doneze suma de 320 lei, ca ajutor pentru sprijinirea unui minor cu afecţiuni medicale.
Cei 320 de lei, dar şi alte înscrisuri (chitanţiere, ştampile) identificate asupra celor două persoane au fost ridicate în vederea cercetărilor de către polițiști.
În cauză oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înșelăciune, cercetările fiind continuate în vederea documentării întregii activități infracționale a celor două persoane.

RECOMANDĂRI PREVENTIVE:
– Nu acceptaţi în nicio împrejurare să trimiteţi sume de bani unor persoane care vă contactează telefonic şi pretind că sunt rude ale dumneavoastră sau cunoştinţe ale acestor rude!
– Nu acceptați să oferiți sume de bani persoanelor care vă spun ”o poveste tristă” până nu verificați informațiile și aveți convingerea că există acest caz medical.
– Vârstnicii sunt o categorie vulnerabilă în ceea ce priveşte victimizarea prin astfel de infracţiuni.
– Nu oferiţi niciun fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutor;
– Nu daţi crezare veştilor prin care aţi fost anunţaţi că sunteţi “fericiţii” câştigători ai unor concursuri la care nu aţi participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.) nu presupune înscrierea automată la vreun concurs, fără consimţământul abonatului;
– Nu acceptaţi în niciun caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru ridicarea unor premii, aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost anunţat câştigător! Plata impozitelor sau a altor taxe se realizează ulterior!
SUNĂ LA TELEFONUL DE URGENŢĂ 112 DACĂ AI FOST ŢINTA UNEI ASTFEL DE INŞELĂCIUNI

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS