Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați luni, în jurul orei 23.50, direct, de o femeie de 47 de ani, din comuna Scoarța, că o femeie față de care beneficiază de un ordin de protecție emis de instanța de judecată se află în apropierea locuinței sale.
Polițiștii ajunși la fața locului au identificat o femeie de 27 de ani, din comuna Baia de Fier, care ar fi încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție emis de Judecătoria Târgu Jiu, valabil pentru cinci luni, apropiindu-se la o distanță mai mică de 100 de metri de locuința persoanei protejate, cu încălcarea obligațiilor stabilite de instanță.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore, fiind introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale.
Un om a murit și alți doi au fost răniți după ce o dubiță s-a ciocnit cu un camion cu lemne

