Știri de ultima orăLocalDoljPrefectura Dolj pune sub semnul întrebării legalitatea HCL care închide spălătoriile și vulcanizările din Craiova

Prefectura Dolj pune sub semnul întrebării legalitatea HCL care închide spălătoriile și vulcanizările din Craiova

Prefectura Dolj contestă prevederile dintr-o hotărâre a Primăriei și amenință cu acțiune în instanță. Este vorba despre HCL 143/2026 prin care s-a modificat Regulamentul privind condițiile de desfășurare a activităților de vulcanizare/service/spălătorie auto Craiova.

După această modificare vulcanizările, spălătoriile și atelierele auto din Craiova care nu se supun regulamentului pot fi amendate cu o sumă cuprinsă între 2.000 și 2.500 de lei, dar și închise până când vor intra în legalitate. Imediat după aceasta, Poliția locală a trecut la amenzi și a tras oblonul multor agenți economici. Aceștia din urmă, au mers în instanță și au contestat aceste măsuri.

”Primăria Craiova a folosit Poliția Locală pentru suspendarea activității unor afaceri și aplicarea de sigilii.Prin HCL 143/2026, administrația locală a vizat spălătoriile auto, vulcanizările și service-urile. Prefectura Dolj a constatat lipsa temeiului legal pentru prevederile privind suspendarea activității și a arătat că atribuțiile date Poliției Locale nu întrunesc toate condițiile legale. Prefectura cere modificarea hotărârii. Dacă Primăria refuză, o va ataca în instanță” spune consilierul local Ion Belu.

HCL cu probleme de legalitate


Potrivit instituției prefectului, analiza de legalitate efectuată asupra actului administrativ a evidențiat că dispozițiile referitoare la suspendarea activității nu sunt susținute de cadrul legislativ în vigoare. Totodată, Prefectura apreciază că atribuțiile acordate Poliției Locale prin hotărârea respectivă nu îndeplinesc toate condițiile prevăzute de lege.
În aceste condiții, Prefectura Dolj a transmis autorității locale solicitarea de revizuire și modificare a prevederilor considerate nelegale. Reprezentanții instituției au precizat că, în situația în care Primăria va refuza să pună actul administrativ în acord cu legislația în vigoare, hotărârea va fi atacată în instanța de contencios administrativ.
Demersul Prefecturii face parte din procedura de verificare a legalității actelor adoptate de autoritățile administrației publice locale, atribuție prevăzută de legislația românească. Instanța va avea ultimul cuvânt în cazul în care diferendul dintre cele două instituții nu va fi soluționat pe cale administrativă.
Cazul readuce în atenție limitele competențelor administrației locale și obligația respectării cadrului legal în procesul de adoptare a hotărârilor cu impact asupra cetățenilor și mediului de afaceri.

Ce spune prefectul de Dolj

“Este vorba de o hotărâre de Consiliu Local care a venit la viza de legalitate și care nu a întrunit elementele de legalitate. Au fost câteva puncte care nu au întrunit avizarea de legalitate și în atare condiții și pentru a veni în sprijinul celor care au fost sancționați am trimis hotărârea să fie corectată cu prevederile legale privind regimul juridic al contravențiilor, din Ordonanța de Guvern nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. În situația în care nu se face în cel mai scurt timp acest lucru o vom ataca în instanță. Am transmis UAT Craiova să poată să îndrepte această problemă de legalitate. Noi le-am menționat să îndrepte acest lucru în cel mai scurt timp posibil. De exemplu, dacă un agent economic a fost sancționat și i s-a închis și activitatea și ulterior a făcut o acțiune în instanță, legislația îi permite să suspende măsura și pot să-și desfășoae activitatea în continuare până se soluționează. Aici, autoritatea nu a îndeplinit această chestiune de legalitate. Eu am trimis înapoi ca să regleze această situație. Au existat niște sesizări, un memoriu către Prefectură, în acest sens”, explică prefectul județului Dolj, Eugen Călinoiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS