După luni întregi de întârzieri, probleme tehnice și lucrări îngreunate de izvoarele subterane descoperite pe șantier, unul dintre cele mai așteptate proiecte de agrement din Craiova se apropie de momentul inaugurării. Autoritățile locale anunță că lucrările la Skate Park-ul din zona Cornițoiu au fost finalizate, iar complexul va fi dat în funcțiune luna viitoare.
“Începând de luna viitoare, pasionații de skateboarding se vor putea bucura de facilitățile oferite de cel mai nou skate park amenajat la Fantasy Park din Craiova” , au spus reprezentanții ECO Urbis Craiova, societatea care administrează domeniul public al orașului.

Considerat de municipalitate drept unul dintre cele mai spectaculoase proiecte de acest tip din Europa, Skate Park-ul face parte din investiția de regenerare urbană realizată în vecinătatea Fantasy Park, între străzile Toporași, Pașcani și George Enescu.
Proiectul, în valoare de peste 2,4 milioane de euro, a fost realizat de asocierea Oltenia Garden SRL – MAG Construct și a întâmpinat numeroase dificultăți pe parcursul execuției. Constructorii au fost nevoiți să execute lucrări suplimentare după apariția unor infiltrații și izvoare subterane care au afectat structura terenului.
“Lucrările au suferit foarte multe modificări. În urma săpăturilor, constructorii au descoperit foarte multe izvoare”, spunea viceprimarul Craiovei, Dan Păloiu.
În ciuda acestor probleme, șantierul a fost închis, iar promisiunea că Skate Parkul va fi finalizat în luna octombrie 2025 a picat. Nu a fost gata nici la sfârșitul anului trecut. Poate acesta va fi deschis chiar de 1 iunie așa cum s-a întâmplat și cu Fantasy Park. Skate Park-ul este parte din Fantasy Park, numai că a fost gândit ca un proiect separat.

Skate Park pentru toți
Potrivit proiectului tehnic, noul Skate Park din Craiova a fost conceput pentru toate categoriile de utilizatori, de la începători până la sportivi avansați. Amenajarea include două cuve cu grade diferite de dificultate. Prima zonă, destinată practicanților experimentați, are adâncimi între 1,8 și 2 metri și este prevăzută cu rampe curbate cu raze variabile pe lungimea traseului. A doua cuvă, dedicată utilizatorilor mai puțin avansați, are o adâncime constantă de 0,75 metri și include rampe și obstacole de start, capăt și traseu.
Întreaga zonă este completată de gradene din beton armat cu funcție dublă, atât pentru skating, cât și pentru spectatori, oferind o bună vizibilitate asupra traseelor și obstacolelor.

Proiectul mai prevede o zonă de tip pump track, cu denivelări ușoare, destinată utilizatorilor de biciclete BMX și role. În această parte a complexului au fost amenajate gradene multifuncționale care servesc drept spații de odihnă, zone de vizionare și elemente de sprijin pentru terenul natural.
Pentru siguranța utilizatorilor au fost montate balustrade de protecție în zonele unde diferențele de nivel nu sunt tratate prin rampe sau scări.
Skate Park-ul beneficiază și de dotări moderne precum cișmele cu apă potabilă, bănci, rastele și pompă pentru biciclete, coșuri de gunoi, iluminat nocturn și corpuri decorative amplasate în spațiile verzi. De asemenea, utilizatorii vor avea acces la grupurile sanitare amenajate în Fantasy Park.
Prin această investiție, autoritățile locale speră să transforme zona Cornițoiu într-un nou punct de atracție pentru tineri și pentru pasionații sporturilor urbane din întreaga regiune. Luna viitoare, după recepția finală, Skate Park-ul își va deschide oficial porțile pentru public.

