Toti craiovenii care merg să-și facă cumpărăturile din hala de legume și fructe din Piața Centrală stiu că acolo este un cântar de control. În cazul în care se simt înșelați la cântar de către comercianți, aveau posibilitatea de a controla marfa la cântarul de control, pus la dispoziție de către cei de la SC Piețe și Târguri Craiova. Zilele acestea, subit cântarul a dispărut.
Cumpărători reclamă faptul că, în Piața Centrală cântarul de control, folosit pentru verificarea greutății produselor cumpărate, a fost înlăturat. În locul acestuia a rămas doar priza și afișul, situație care a stârnit nemulțumiri și suspiciuni în rândul clienților.
Pentru mulți oameni, cântarul de control reprezenta singura metodă prin care puteau verifica dacă marfa cumpărată corespunde gramajului plătit. De-a lungul timpului, numeroși clienți au semnalat diferențe între greutatea afișată la tarabă și cea reală.

„L-am folosit de mai multe ori și am descoperit lipsă la cântar. M-am întors la comerciant, iar de fiecare dată au recântărit și au completat marfa fără să comenteze”, povestește un cumpărător nemulțumit.
Un alt client spune că recent a cumpărat fructe de la un comerciant din zona cu mici, unde produsele erau cântărite cu un aparat electronic. Ajuns acasă, a verificat din nou și a constatat că gramajul era mai mic decât cel pentru care plătise.
Situația readuce în discuție problema controalelor din piețe și a protecției consumatorilor. În lipsa unui cântar de control, clienții nu mai au posibilitatea să verifice rapid dacă sunt sau nu înșelați la cântar.
Mulți cumpărători consideră că eliminarea cântarului de control nu este o măsură bună și cer celor de la Piețe să explice de ce acesta a fost scos din funcțiune și dacă va fi reinstalat.
Pânră atunci, oamenii nu au decât să-și verifice produsele acasă, ceea ce face destul de dificil să-i demonstreze unui comerciant că a ”tras” la cântar.

Din două cântare a rămas unul
Reprezentanții SC Piețe și Târguri SRL spun că, deși legea prevede că trebuie să aibă un singur cântar de control, în incinta pieței sunt două, unul în sectorul A și cel de-al doilea în sectorul C.
„Unul dintre cele două cântare s-a decalibarat și a fost dus la reparat. Există însă un cântar de control, la acest moment în piață. Cumpărătorii trebuie să ceară informații de la biroul nostru din incinta halei”, a spus Alin Mărăcine, directorul SC Piețe și Târguri.
Într-adevăr există și un al doilea cântarul în zona C a pieței, unde se vând răsaduri .

