-0.5 C
Craiova
vineri, 8 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCAO a pus dop unei conducte de apă care alimenta zeci de familii. Oamenii cară apă cu sticla

CAO a pus dop unei conducte de apă care alimenta zeci de familii. Oamenii cară apă cu sticla

Câteva zeci de familii din Craiova stau fără apă potabilă din luna august. Oamenii spun că sunt disperaţi şi au ajus să care apă cu bidoanele de te miri unde. Au ajuns în această situaţie pentru că operatorul de apă şi canal al oraşului i-a debranşat de la reţeaua de apă fără prea multe explicaţii. Localnicii spun că s-au trezit cu adrese prin care erau înştiinţaţi că „din data de 30.07.2024 a fost reziliat contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă”. Ulterior acestora li s-a spus că nu mai primesc apă, că reţeaua de distribuţie traversează proprietăţi private. Ironia sorții, strada cu pricina se numește Drumul Apelor, iar localnicii nu au strop de apă.

Localnicii de pe strada Drumul Apelor au avut probleme de când se ştiu, ba cu calea de acces, ba cu iluminatul şi acum cu apa. În urmă cu zece ani, cele câteva zeci de familii s-au trezit blocate între calea ferată şi uzina Ford. Singura lor cale de acces era prin actuala parcare Ford, dar când facbrica şi-a închis locul de parcare, localnicii au ajuns să trecă printr-o curte privată sau să își lase maşinile lângă calea ferată şi de aici să meargă pe jos până acasă. Casele au fost construite prin anii 2000-2001, există o nomenclatură stradală, dar oamenii au fost mereu năpăstuiţi.

Ca să obţină dreptul de a folosi calea de acces către marile artere de circulaţie, în fapt strada Henry Ford, s-au judecat şase ani cu Primăria Craiova. După multe expertize, timp şi nervi, oamenii au câştigat dreptul de-a a vea o stradă ca să poată ajuge acasă. În vara acestui an, sentinţa a rămas definitivă. Primăria Craiova este obligată prin decizia Tribunalului Dolj să permită accesul proprietarilor către casele lor. În plus administraţia locală este obligată să amenajeze „cale de acces pentru automobile şi accesul cu piciorul„.

„Ne judecăm de atâţia ani, abia acum am reuşit să câştigăm. Primăria este obligată să ne facă stradă pe acolo, pe lângă parcarea Fordului. Am fost atâţia ani prigoniţi. Lăsam maşinile lângă calea ferată şi veneam pe jos acasă. Când aduceam materiale de construcţie sau lemne de foc treceam prin curtea unor oameni care s-au milit de noi. Când venea ambulanţa aştepta lângă calea ferată şi treceam bolnavii pe braţe peste şine. La fel făceam şi cu morţii. Ani întregi de chin”, povesteşte un localnic de pe strada Drumul Apelor.

CAO a pus dop la conducta de apă

Ca o ironie a sorţii, oamenii nici nu au apucat să se bucure că au acum un drum pe care să ajungă acasă. Altă problemă s-a ivit, au rămas fără apă. De luni bune sunt în această stare şi bat drumul primăriei şi al operatorului de apă. Ei spun că până în luna august au fost abonaţi ai Companiei de Apă şi-au plătit facturile, dar nenorocirea s-a abătut din nou asupra lor. Furnizorul a venit şi a schimbat conducta care duce către uzina Ford, iar conducta de la care se alimentau cele câteva zeci de gospodării a fost debranşată.

„Ne-au spus că ne debranşează şi ne-am trezit fără apă. Eu aduc apă cu sticla de la parc. Sunt o persoană în vârstă. Este foarte greu să nu ai apă să bei, să te speli. Am bătut iar pe la uşile primăriei, le-am cerut să ne aducă măcar o cisternă cu apă până se rezolvă şi situaţia noastră”, spune o localnică.

Femeia ţine la piept un dosar cu toate documentele strânse de-a lungul anilor. Sunt sesizări şi răspunsuri de la autorităţi, hotărâri judecătoreşti.

Cară apă cu sticla

Oamenii sunt disperaţi, cară cu sticlele apă, apelează şi la vecinii care nu au mai stat pe gânduri şi și-au forat puţuri.

„Stăm fără apă, noi nu trăim în acest oraş, nu plătim taxe? Îşi bate joc primăria de noi, ne spun că voturile de la noi le iau de la o scară de bloc. Nu avem nici o importanţă pentru administraţie. Sunt oameni bolnavi, sunt persoane bătrâne care nu se pot deplasa să umble după apă. Când au venit să pună conducta la Ford, de ce nu au prelungit reţeaua şi pe strada noastră. Nu ne-au pus măcar un robinet stradal de unde să ne aprovizionăm cu apă. Le-am spus că plătim lucrările, dar în rate că nu suntem oameni avuţi, dar să aducă ei conducta pe stradă. Aici nu este o stradă privată să spună că nu au cum să intre. Pur şi simplu nu-i interesează de noi”, spune un alt localnic.

Localnicii fac referire la vechea conductă de apă care aproviziona atât Fordul, cât şi strada pe care ei locuiesc. În vara acestui an, CAO a înlocuit conduct uzată. Undeva în mijlocul câmpului, operatorul a lăsat o gaură căscată în care se vede ramificaţia a două conducte mai mici, una pleacă către Ford, alta este nefinalizată.

„Au băgat conducta asta mare. Vedeţi o ramificaţie pleacă spre Ford, celaltă trebuia să plece spre strada noastră, dar…. În plus, aici unde au pus conducta este pe un teren privat. Cum au făcut ei asta?”, întreabă o altă localnică.


Deznădejdea li se citeşte pe chip. Nu găsesc răspunsuri pentru întrebările lor, iar autorităţile îi sfidează, spun aceştia.

CAO: „Să-şi facă reţea”

Reprezentanţii CAO aruncă mâţa în curtea localnicilor de pe strada Drumul Apelor. Aceştia afirmă că este sarcina lor să-și aducă reţeaua de apă la poartă.


„Locatarii de pe strada Drumul Apelor, din municipiul Craiova, au fost notificați, ulterior fiind anulată conducta de alimentare cu apă, întrucât traversa proprietăți private, fiind îngrădit accesul și împiedicând în acest fel toate activitățile de mentenanță necesare. Potrivit prevederilor legale, Compania de Apă Oltenia furnizează apa la limita de proprietate, pe domeniul public.
Proprietarii de pe strada Drumul Apelor trebuie să-și realizeze rețea contorizată pe zona de proprietăți private, rețea cu care să se branșeze în punctul de conectare amenajat deja în acest sens de Compania de Apă Oltenia”, se arată într-un răspusn al reprezentanţilor CAO.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS