32.6 C
Craiova
luni, 15 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlceaVâlcea: Incendiu la o gospodărie din Tomşani

Vâlcea: Incendiu la o gospodărie din Tomşani

Un incendiu a izbucnit miercuri dimineaţă într-o gospodărie din localitatea vâlceană Tomşani.

Echipaje de pompieri din cadrul Secției de Pompieri Govora si Punctului de Lucru Horezu, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, au intervenit la incendiul care se manifesta la mai multe anexe gospodărești, în localitatea Tomșani. La locul evenimentului a fost direcționată și o ambulanță SAJ.

În mai puțin de o oră, pompierii militari au reușit să stingă flăcările și să salveze construcțiile învecinate.

O persoană care manifesta simptomele atacului de panică a primit îngrijiri medicale la locul nefericitului eveniment, nefiind necesară transportarea acesteia la spital.

Au ars: un garaj transformat în cameră de locuit, cu suprafața de circa 12 mp, și o anexă învecinată (bucătărie de circa 8 mp).
Au murit aproximativ 150 de porumbei și 20 de găini. Au fost afectate două autoturisme aflate în proximitatea anexelor incendiate.

Cauza probabilă este în curs de stabilire.

Citeşte şi: Poliţiştii rutieri doljeni au dat 117 amenzi şi au reţinut 22 de permise

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS