13.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljDoi doljeni, prinși de polițiști băuți și fără permis la volan. Unul dintre ei este minor

Doi doljeni, prinși de polițiști băuți și fără permis la volan. Unul dintre ei este minor

Un băiat de 16 ani din Poiana Mare și un bărbat din Sălcuța au fost prinși conducând sub influența alcoolului și fără a poseda permis de conducere.

În noaptea de 02 decembrie, ora 02.20, polițiști din cadrul Secției nr.10 Poliție Rurală Poiana Mare au depistat un minor de 16 ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Mihai Viteazu, din localitate. Întrucât acesta prezenta halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.67 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega au depistat un bărbat din comuna Sălcuța, în timp ce conducea un autoturism pe strada Marin Sorescu, din localitatea Perișor.mȘi acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, din verificările efectuate s-a stabilit că nu posedă permis de conducere.

Cei doi au fost conduși la unități medicale unde le-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Și un craiovean a fost prins la volan sub influența băuturilor alcoolice

La data de 02 decembrie, ora 17.30, polițiști din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Bucovăț au depistat un bărbat, de 54 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 561, în localitatea Podari.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Citește și:

FOTO. Primul tren electric nou cumpărat în ultimii 20 de ani a ajuns în România

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS