20.1 C
Craiova
sâmbătă, 27 iulie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFOTO. Primul tren electric nou cumpărat în ultimii 20 de ani a ajuns în România

FOTO. Primul tren electric nou cumpărat în ultimii 20 de ani a ajuns în România

Primul tren produs de către Alstom pentru a fi livrat României, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), a ajuns sâmbătă, 2 decembrie, la Curtici. La Bucureşti este programat să ajungă pe 5 decembrie 2023 şi să înceapă pregătirile din partea furnizorului în vederea livrării oficiale către ARF. Rama urmează să ajungă la Bucureşti, pe ruta Arad – Sighişoara – Braşov – Ploieşti Vest.

În prima etapă, după testele statice, noul tren va efectua o serie de teste dinamice, pe Inelul de la Făurei al AFER şi pe reţeaua feroviară publică.

După finalizarea tuturor acestor etape şi atingerea momentului în care ARF poate prelua trenul, inclusiv pentru circulaţia cu călători în siguranţă, trenul va fi pus în circulaţie de către CFR Călători, câştigătorul licitaţiei pentru primul contract de servicii publice de transport feroviar de călători atribuit competitiv. Conform secretarului de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu, după efectuarea testelor statice şi dinamice, care vor avea loc la Făurei, trenul electric va intra în circulaţie, cu călători, pe linia feroviară CFR Bucureşti – Constanţa.

„Va tinem la curent cu privire la etapele pe care pe parcurgem, astfel incat trenul acesta si celelalte 36 sa deserveasca publicul cat mai repede”, a transmis ARF.

Citește și:

Turiști nemți veniți cu cortul în Mehedinți, speriați de urs

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS