10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDin martie, craiovenii vor plăti mai ieftin gigacaloria

Din martie, craiovenii vor plăti mai ieftin gigacaloria

Scade tariful la gigacalorie. Primăria Craiova va compensa tariful local al gigacaloriei cu suma de 237,52 de lei. Banii vin de la Guvern prin Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei care a alocat suma de 47.504.465,62 de lei. Prin urmare, craiovenii vor plăti începând din această lună 232,62 de lei/ gigacalorie. Scăderea prețului gigacaloriei ar surveni acum în urma unei subvenții , bani care nu au fost alocați în decembrie sau ianuarie. Decizia este pe masa de lucru a consilierilor locali, aceştia urmând să o voteze în cadrul şedinţei de azi.După aprobarea acestei compensații populația va achita un tarif în cuantum de 232,62 lei/Gcal stabilit astfel: 603,35 lei prețul de producere, transport, distribuție și furnizare a agentului termic minus subvenția acordată din bugetul local în cuantum de 133,21 lei/Gcal minus compensația ce urmează să fie apobată în cuantum de 237,52 lei/Gcal.
Tariful local de facturare a căldurii pentru populație a fost stabilit în ianuarie 2023 la 470,14 lei/Gcal (exclusiv TVA), adică 493,64 lei cu TVA. Asta după ce în decembrie 2022 Consiliul Local Craiova aprobase noul preţ propus de Termo Urban de 603,35 lei/Gcal, pentru căldura furnizată craiovenilor racordați la sistemul centralizat de încălzire.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS