12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocal(VIDEO) Vâlcea: A fost recepţionat podul peste râul Cerna

(VIDEO) Vâlcea: A fost recepţionat podul peste râul Cerna

-

Podul peste râul Cerna, situat pe DN 65C, pe raza localităţii Lădeşti din judeţul Vâlcea, a fost recepţionat. Lucrările au demarat în vara anului trecut şi au fost finalizate înainte de termen, conform informaţiilor prezentate de DRDP Craiova.

Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova a anunţat, pe Facebook, că miercuri s-a efectuat recepția la terminarea lucrărilor la podul peste râul Cerna, de pe DN 65C, localitatea Lădești. „Mă bucur că antreprenorul lucrării s-a ținut de cuvânt și a finalizat această lucrare înainte de termenul contractual. Lucrările executate la acest pod au fost complexe, dar constructorul, împreună cu angajații DRDP Craiova și SDN Vâlcea, care au supervizat lucrările, a reușit să execute lucrarea și să redeschidă circulația pe acest pod înainte de termenul asumat prin contract“, a declarat directorul regional al DRDP Craiova, Cosmin Călin, după inspecția efectuată pe şantier pentru recepția la terminarea lucrărilor.

Valoarea lucrărilor de reabilitare a podului peste râul Cerna a fost de 4.159.176 lei (TVA inclus), iar garanția este de 36 de luni. Lucrările au presupus demolarea plăcii de suprabetonare și a trotuarelor, au fost realizate culee noi la cele două rampe ale podului, au fost executate lucrări de precomprimare la nivelul grinzilor și riglelor cu cabluri de înaltă rezistență, în vederea consolidării, şi au fost consolidate nodurile infrastructurii prin cămășuieli de beton armat. Ulterior, au fost refăcute placa de suprabetonare, calea de rulare și trotuarele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Șapte percheziții DNA la Complexul Energetic Oltenia

DNA efectuează joi șapte percheziții la Complexul Energetic Oltenia...

ȘTIRI GdS