17.9 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUrmărire printre blocuri la Craiova. S-a urcat drogat la volan și a fugit de polițiști

Urmărire printre blocuri la Craiova. S-a urcat drogat la volan și a fugit de polițiști

Urmărire printre blocuri la Craiova. Un tânăr de 22 de ani din Craiova i-a pus aseară pe jar pe polițiști. Conducea un autoturism prin cartierul 1 Mai, când a fost tras pe dreapta de un echipaj de poliție. Șoferul nu a oprit la semnal și a încercat să scape. A fost urmărit pe mai multe străzi din cartier și prins după ce și-a abandonat mașina pe strada Dr. Ștefan Berceanu. Avea permisul suspendat și consumase droguri.

Potrivit IPJ Dolj, în seara zilei de 11 februarie, ora 21.15, polițiști din cadrul Secție 2 Poliție Craiova au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism ce circula pe strada Dr. Ion Cantacuzino. Conducătorul auto a refuzat să oprească continuându-și deplasarea pe mai multe străzi din cartierul 1 Mai, iar pe strada Dr. Ștefan Berceanu a abandonat autoturismul și a încercat să fugă, fiind imobilizat de polițiști.

La volanul autoturismului a fost legitimat un tânăr, de 22 de ani, din municipiul Craiova, acesta fiind testat cu aparatul drug test, rezultatul fiind pozitiv la consumul de cocaină și cannabis. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliției Române, s-a stabilit că acesta are suspendat dreptul a conduce vehicule pe drumurile publice. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS