6.7 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljAlba-neagra cu adăpostul canin de la Breasta

Alba-neagra cu adăpostul canin de la Breasta

Capturarea câinilor fără stăpân, ducerea lor în adăpostul de la Breasta și eutanasierea sunt oprite din nou în Craiova, printr-o decizie a Tribunalului Dolj. Hotărârea a fost luată de instanţă la sfârșitul lunii noiembrie printr-o ordonanță președințială în care reclamantul este un ONG, iar pârâții sunt Municipiul Craiova, prin primar și SC Salubritate SRL.

Acest lucru vine după ce la data de 01.11.2022 și Judecătoria Craiova decisese ca adăpostul de la Breasta să „suspende orice acțiune de capturare și eutanasiere a câinilor fără stăpân”. Hotărârea a fost însă anulată printr-o altă decizie judecătorească dată în apel.
Reprezentanții ONG-ului nu au stat nepăsători și au cerut, din nou, în instanță stopare activității adăpostului de la Breasta până la soluționarea dosarului pe fond. Prin urmare, în data de 29 noiembrie instanța a decis:

„Respinge excepţiile insadmisibilităţii acţiunii invocate de pârâtul Municipiul Craiova. Admite în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta ASOCIAŢIA VIAŢA ANIMALELOR în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL CRAIOVA prin primar, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI CRAIOVA şi SC SALUBRITATE SRL. Obligă pârâții să suspende orice acțiune de capturare și eutanasiere a câinilor fără stăpân – serviciu delegat în prezent către pârâta SC SALUBRITATE -, până la soluționarea dosarului nr. 26989/215/2022, aflat pe rolul Judecătoriei Craiova, având ca obiect obligarea pârâților la finalizarea procedurii de concesionare a Serviciului de Gestionare a câinilor fără stăpân către o persoană juridică sau o asociație sau fundație care desfășoară activități în domeniul protecției animalelor. Executorie de drept”.

Adăpost Breasta
Adăpost Breasta


„Asa cum am promis, nu cedam. Continuăm să facem dreptate animalelor. Astăzi (29 noiembrie – n.r.), prin Tribunalul Dolj, am obţinut din nou stoparea activităţii de capturare şi eutanasiere a câinilor. Peste 5 zile va avea loc un alt termen de apel. Va fi bine”, a anunţat reprezentantul ONG-ului, Aurelia Loacă, pe pagina ei de Facebook.

Război pentru câini

Reamintim că la începutul lunii noiembrie, aceeași Aurelia Loacă anunța: „Așa cum stiți, de pe data de 01.11.2022 activitatea de capturare și eutanasiere a câinilor este oprită prin decizia Judecătoriei Craiova. În adăpostul Breasta nu trebuie să mai intre câini capturați și, evident, cei rămași acolo nu pot fi eutanasiați. Această activitate trebuia să fie oprită încă de mai bine de un an și jumatate, prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 1482/2021 , pronunțată în dosarul nr. 2917/63/2020”.
Aurelia Loacă făcea referire la decizia prin care primăria era obligată, printr-o hotărâre definitivă a Curţii de Apel Craiova, să înfiinţeze serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fără stăpân. Hotărârea Curţii de Apel Craiova a fost dată într-un proces în care Asociaţia „Viaţa Animalelor” l-a intentat Primăriei Craiova, Consiliului Local şi SC Salubritate SRL, în subordinea căreia se află adăpostul de câini din comuna Breasta, despre care reprezentanţii asociaţiei susţin că din 2013 nu funcţionează în baza legii, pentru că nu are un serviciu de gestionare a câinilor fără stăpân care să fie înfiinţat legal.

Adăpost Breasta
Adăpost Breasta

Delegarea serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân către Salubritate, nelegală

De altfel, asta a fost şi decizia instanţei: delegarea Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân către Salubritate a fost nelegală. Curtea de Apel Craiova (prin decizia definitivă nr. 2580/18.11.2020) a reținut faptul că Consiliul Local al Municipiului Craiova a înființat Serviciul specializat pentru gestionarea câinilor fară stapân. Aceiași instanță (prin decizia civilă nr. 1482/2021) a reținut că Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Craiova nu a fost înființat la nivelul UAT, deși prin HCL nr. 308/2019 s-a modificat structura organizatorică și s-a înființat la nivelul aparatului de specialitate al primarului un compartiment funcțional cu activitate specifică de gestionare a câinilor fără stăpân.

Adăpost Breasta


Asta limita însă modalitatea în care acest serviciu putea fi atribuit persoanelor juridice, adică prin concesiune. Totodată, instanța a mai arătat că SC Salubritate Craiova SRL, deși întrunește condițiile activității de gestionare a câinilor fără stăpân, întrucât are ca activitați autorizate activități veterinare și de capturare a câinilor fără stăpân, nu poate efectua activități în cadrul Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân. Pe scurt, Curtea a reținut că delegarea unui astfel de serviciu către Salubritate a fost nelegală. Totuși, şi în prezent Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân este în sarcina SC Salubritate Craiova SRL

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS