3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCât costă și cât va dura demolarea stadionului „Tineretului“

Cât costă și cât va dura demolarea stadionului „Tineretului“

Consiliul Județean (CJ) Dolj a aprobat la sfârșitul săptămânii trecute documentația tehnico-economică – faza de avizare a lucrărilor de intervenție pentru demolarea stadionului „Tineretului“.

Arena de legendă a fotbalului craiovean pe care a evoluat Știința Craiova, iar apoi Universitatea până la promovarea în primul eșalon (1964) va fi pusă la pământ pentru a se face loc unui complex sportiv multifuncțional. Stadionul a fost construit între anii 1922 și 1933 sub denumirea de ONEF din Bănie. Ulterior, a fost redenumit Stadionul Municipal Regele Carol al II-lea, iar mai târziu a funcționat sub denumirea Stadionul Tineretului. Acum totul va fi demolat.

Conform autorizaţiei de desfiinţare a construcţiilor aferente bazei sportive de pe bulevardul Ştirbei Vodă, vor fi demolate 16 construcţii, plus gardul împrejmuitor, porţile metalice şi tabela de marcaj. Vorbim aici de trei vestiare, două tribune (I şi II), cinci terenuri de tenis (şi betonate şi cu zgură), terenul de fotbal, două case de bilete, un spaţiu comercial şi două cabine pentru rezerve. Proiectarea demolării a fost realizată de către Zen Proiect Consulting SRL, o firmă din Constanța, care a primit de la CJ Dolj suma de 69.000 de lei, potrivit contractului atribuit direct în data de 3 martie 2022.

Cum va decurge demolarea stadionului „Tineretului“

Conform documentației aprobate vinerea trecută, lucrările de desființare a construcțiilor aferente bazei sportive „Tineretului“ au o valoare totală de 2.276.613,66 lei cu TVA, din care partea de construcții + montaj ar ajunge la 1.942.955,96 lei (TVA inclus). Adică o valoare totală de 460.000 de euro. Durata de execuție a lucrărilor de demolare este de cinci luni.

Demolarea stadionului „Tineretului“ din Craiova are un termen de cinci luni. Lucrările de demolare și evacuare a molozului vor începe anul viitor

Zidurile stadionului au o lungime totală de circa 334 m și sunt realizate din zidărie de cărămidă cu grosimea de 30 cm și o înălțime medie de aproximativ doi metri. Demolarea în sine nu pare chiar așa de simplă, pentru că presupune mai multe etape, toate prevăzute în proiectare. De fapt, în proiectul tehnic al demolării sunt trecuți toți pașii care ar trebui urmați de constructor, de la primul picamăr și modul în care se vor efectua spargerile, până la evacuarea tuturor materialelor rezultate în urma demolării și lăsarea terenului liber de sarcini.

Ce presupun lucrările de demolare

În mare, este vorba de: desființarea tuturor corpurilor existente pe amplasamentul studiat și a instalațiilor acestora, inclusiv a împrejmuirii; evacuarea materialelor rezultate în urma lucrărilor de dezafectare, cu recuperarea materialelor reciclabile – material lemnos, plastic, fier vechi etc și transportul acestora către spații amenajate în acest sens; scoaterea tuturor arborilor existenți pe amplasament; curățarea și igienizarea amplasamentului; punerea în siguranță a zonei adiacente lucrărilor de desființare, pentru a nu afecta construcțiile din zonă; împrejmuirea amplasamentului în timpul și după realizarea lucrărilor de demolare; orice alte activități care conduc la îndeplinirea realizării obiectivelor proiectului.

Demolarea mai presupune și dezafectarea instalațiilor interioare electrice, de încălzire, sanitare sau tehnologice, cu desfacearea obiectelor sanitare, electrice și termice.

„Lucrările de dezafectare a instalațiilor electrice vor fi supravegheate de personal autorizat. Materialele rezultate vor fi sortate și depozitate în vederea recuperării, iar deșeurile rezultate vor fi evacuate. Zona de lucru se va proteja cu plase de protecție pentru împiedicarea răspândirii de moloz. Desfacerea zidurilor se va face începând de la partea superioară, cu sprijiniri suplimentare a pereților pentru împiedicarea prăbușirilor accidentale. Sprijinirile se vor executa pe ambele fețe ale pereților. Molozul rezultat se evacuează pe măsura demolării“, sunt alte câteva aspecte din proiectul tehnic al demolării stadionului „Tineretului“.

Ce va urma

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, e explicat, pentru GdS, că următorul pas este scoaterea la licitație a lucrărilor de demolare.

„Am aprobat documentația, urmează licitația pentru demolarea stadionului «Tineretului». Cel mai probabil până la sfârșitul anului vom avea și constructorul care se va ocupa de demolare. Lucrările ar putea dura până prin luna mai, dar noi nu stăm după ele și vom demara cam în aceeași perioadă, aprilie – mai, licitația pentru construirea complexului sportiv multifuncțional. Mai ales că o să avem deja proiectul tehnic al noii arene și, bineînțeles, amplasamentul liber de sarcini. Aici vorbim de un termen de execuție a lucrărilor de doi ani, dar la final vom avea un complex sportiv multifuncțional ultramodern, care va putea găzdui aproape toate sporturile individuale și de echipă“, a afirmat Cosmin Vasile.

De proiectarea noii arene se ocupă asocierea Getrix SA Craiova (lider) – Popp & Asociații (societate de design și consultanță din București) – MC General Construct Engineering SRL (tot o firmă de design din Capitală, dar pe parte de instalații electrice, sanitare și securitate la incendiu). Serviciile de proiectare au fost atribuite spre sfârșitul lunii iulie, pentru suma de 6.783.000 de lei cu TVA, adică 1.370.000 de euro. Complexul sportiv va avea peste 6.500 de locuri, zone comerciale și parcări. Arena multifuncţională va putea găzdui competiții de atletism de categoria I, competiții internaționale de ciclism, dar și handbal, baschet, volei, tenis, futsal, scrimă, gimnastică, box, lupte sau judo. Plus evenimente festive (concerte și spectacole).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS