1.4 C
Craiova
duminică, 27 noiembrie, 2022
Știri de ultima orăActualitatePercheziții la Bârca pentru trafic de droguri

Percheziții la Bârca pentru trafic de droguri

La data de 22 septembrie, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, au continuat acţiunile pe linia traficului şi consumului de droguri.

Astfel, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, în comuna Bârca, județul Dolj, context în care au fost identificate resturi dintr-o cultura out-door de cannabis şi 10 doze de cannabis.

În continuarea activităţilor, cu sprijinul poliţiştilor Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, au fost puse în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Oțelu Rosu, județul Caraș-Severin.

Aici au fost identificate trei culturi de cannabis (două out-door și una in-door), totalizând 72 de plante/fragmente de plante în diferite stadii de vegetație, aproximativ 800 de grame cannabis (o parte din acestea fiind ambalate în doze pentru consum, respectiv 70 de doze), instalaţia aferentă culturilor, 4.500 de lei şi sisteme informatice.

Două persoane reținute

În urma percheziţiilor, patru persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Craiova, în vederea audierii şi continuării cercetărilor în cauză, faţă de două dintre acestea fiind dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de risc.

La data de 23 septembrie, cele două persoane reţinute, respectiv un bărbat de 45 de ani şi o femeie de 41 de ani, ambii din municipiul Oţelu Roşu, au fost prezentate Tribunalului Dolj, care a dispus arestarea preventivă.

Acţiunea a beneficiat de suportul Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS