28.1 C
Craiova
duminică, 21 iulie, 2024
Știri de ultima orăLocalAu început lucrările la Fantasy Park Craiova. Cum va arăta zona

Au început lucrările la Fantasy Park Craiova. Cum va arăta zona

Primăria Craiova a dat start lucrărilor de amenajare a unui nou parc: Fantasy Park. Este vorba, de fapt, de obiectivul de investiţii „Regenerare urbană în municipiul Craiova prin revitalizarea zonei Cornițoiu“, proiect care a demarat încă din 2021 şi a fost atribuit spre sfârşitul anului.

Municipalitatea a dorit să transforme spaţiul viran insalubru din zona străzilor Toporaşi – Paşcani – George Enescu într-un parc cu alei, băncuţe, iluminat public şi loc de joacă. „Prin prezentul proiect se propune valorificarea zonei prin amenajarea unui spațiu coerent din punct de vedere peisagistic și creerea de funcțiuni privind petrecerea timpului liber prin conectarea străzilor Pârâului, Toporași, George Enescu, fiind prevăzute lucrări de amenajare a acceselor și promenadă (în mod special în zona străzii Pârâului), alei, platforme pentru amenajarea de locuri de joacă (în zona strada Toporași), amenajări peisagistice prin plantări de arbori și arbuști pentru creșterea impactului vizual și valorificarea poziției spațiului verde“, se specifica în proiect.

Valoarea estimată a achiziției având ca obiect „Regenerare urbană în municipiul Craiova prin revitalizarea zonei Cornițoiu“ a fost de 7.985.567 de lei (fără TVA). De lucrări se va ocupa asocierea Oltenia Garden SRL – Bugaru Trans SRL – Yardman SRL. Aceasta a obţinut contractul după ce a venit cu un preț de 7.249.189,20 lei (fără TVA), adică aproape 1,8 milioane de euro cu TVA.

Fantasy Park Craiova, două proiecte într-unul

După mai bine de şapte luni de la atribuirea contractului, primăria a dat, în sfârşit, ordinul de începere a lucrărilor de revitalizare a zonei Corniţoiu. Numai că sub o altă formă. Parcul nou amenajat va căpăta denumirea de „Fantasy Park“ şi va avea nu doar alei şi un loc de joacă, ci şi un sat al piticilor, un teatru de vară şi o căsuță-restaurant. Tot aici va fi amenajat un skate park, un proiect care este însă separat de cel privind amenajarea parcului. „Sunt proiecte separate, dar în acelaşi areal“, a confirmat primarul Lia Olguţa Vasilescu.

De altfel, edilul Craiovei a fost cel care a anunţat, pe pagina de socializare, că au început lucrările la Fantasy Park. „Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Fantasy Park, iar momentan se curăță perimetrul de vegetația și copacii uscați. În următoarele luni, urmează să se construiască aici un sat al piticilor, cu loc de joacă și terasă pentru copii, un skate park cu terasă și mobilier urban destinat adolescenților și o căsuță-restaurant pentru zona de părinți, cu teatru de vară și alte amenajări specifice petrecerii timpului liber într-un cadru feeric. Întreg parcul va fi supravegheat video, va avea iluminat arhitectural pe timp de noapte, multe plante ornamentale, alei și mobilier urban care vor completa atmosfera de basm. Cu siguranță, acest parc va fi unic în țara noastră și va deveni un punct de atracție al orașului“, a scris, pe Facebook, Olguţa Vasilescu.

Proiectarea Skate Park va costa 671.000 lei

Dacă revitalizarea zonei Corniţoiu, echivalentul Fantasy Park, va costa 1,8 milioane de euro, amenajarea Skate Park-ului nu are încă o sumă certă. Ceea ce se ştie este că parcul destinat pentru biciclete, trotinete, skateboarduri şi role va fi pe strada Paşcani, nr. 9, pe un teren dat în administrare Liceului de Chimie (conform certificatului de urbanism emis de primărie) şi că proiectarea a fost atribuită pentru suma de 671.118 lei. În bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului Craiova pe anul 2022 pentru Skate Park a fost prinsă, la începutul anului, suma de 400.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS