19.5 C
Craiova
luni, 27 iunie, 2022
Știri de ultima orăLocalDoljGarda de Mediu absentează de la dezbaterea pe tema CET II, dar se activează online

Garda de Mediu absentează de la dezbaterea pe tema CET II, dar se activează online

Fix în ziua în care în Craiova a fost organizată o dezbatere publică pe tema poluării oraşului de către SE Craiova II, Garda Naţională de Mediu a transmis pe Facebook un comunicat condimentat cu duble semne de exclamaţie, în care îşi inventariază controalele la complexul energetic.

Garda de Mediu Dolj a distribuit postarea pe pagina proprie, dar nu s-a deranjat să îşi trimită vreun reprezentant la evenimentul pe această temă. De altfel, toate instituţiile „competente” au absentat, deşi asociaţia organizatoare a transmis invitaţii atât către Gardă, cât şi către Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj, către Primărie, DSP Dolj sau Prefectură.

13, cu noroc

În perioada 2020-2022, „Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Dolj a efectuat 13 controale la Sucursala Electrocentrale Craiova II (SE Craiova II) și a aplicat 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 300.000 lei ‼”, ţine să transmită instituţia dublând semnul exclamaţiei ca şi când acesta ar dubla şi intensitatea activităţii sale.
În 2020, au fost cinci inspecții la SE Craiova II. În urma lor, s-a constatat că Termocentrala nu respectă legislaţia privind emisiile industriale şi a primit două amenzi a căror sumă totală s-a ridicat la 150.000 lei.

În 2021, Garda de Mediu Dolj a efectuat patru controale la același operator, dintre care trei în urma unor sesizări care semnalau aspecte privind producerea unei deversări de cenușă pe terenuri extravilane, ca urmare a apariției unor fisuri în țevile de transport pentru cenușă ce aparțin CET II. Garda a impus CET să refacă terenul afectat şi să ia toate măsurile pentru a limita consecințele asupra mediului și a preveni alte incidente sau accidente. Garda a cerut şi adoptarea unor tehnologii de exploatare ale instalaţiilor de ardere care să reducă la minim poluarea.
Pentru nerespectarea prevederilor legale, operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 50.000 lei.

În 2022, au existat alte 4 controale: la punctul de lucru al SE Craiova II, la Depozitul de zgură și cenușă Valea Mănăstirii, aparținând SE Craiova II, precum și în zonele de pe malurile râului Valea Șarpelui în care existau pulberi sedimentabile provenite de laoperator. În perioada 31.01.2022-01.02.2022, la finalizarea verificărilor de la punctul de lucru al SE Craiova II, comisarii GNM au aplicat încă o amendă în cuantum de 100.000 lei. Au impus din nou aceleaşi măsuri pentru limitarea consecinţelor asupra mediului şi adoptarea tehnologiilor pentru reducerea poluării.

Garda de Mediu a notificat APM Dolj că ar trebui suspendată autorizaţia de mediu

În urma „neconformităţilor constatate”, GNM – Comisariatul Judeţean Dolj Dolj a notificat Agenţia pentru Protecţia Mediului Dolj „în vederea suspendării Autorizaţiei Integrate de Mediu a operatorului economic SE CRAIOVA II şi a reiterat şi solicitarea de monitorizare cu laboratorul specializat al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dolj a pulberilor sedimentabile”.
Pe 18 aprilie 2022, în urma unei noi verificări, a fost impusă măsura ca SE Craiova II să elaboreze un Program/Plan de salubrizare a zonelor afectate de depozitări de cenuşă şi zgură şi să se ocupe de salubrizarea zonelor cu depozitări de pulberi.

În această lună, APM DOLJ a emis o notificare (nr. 4797/13.05.2022, înregistrată la GNM CJ DOLJ sub nr. 1138/17.05.2022), prin care operatorului economic i s-a comunicat că este obligat să îndeplinească măsurile în termen de 60 de zile de la primire. Exact termenul anunţat joi, 19 mai, şi de directorul Termocentralei, Dan Vasile, pentru lucrările la blocul energetic II, care ar fi trebuit să fie gata încă de acum un an.

Citeşte şi: CET II promite că din vară se mai conformează puțin și scade poluarea

Mai multe materiale pe tema CRAIOVA POLUATĂ aici >>>

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Drumurile naționale din Oltenia, întreținute cu 98,5 milioane de...

Drumurile naționale din Oltenia, întreținute cu 98,5 milioane de euro. Banii vin prin CNAIR pentru DRDP Craiova și cele șase secții.

ȘTIRI GdS