13.1 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova vrea 22 de autobuze electrice, cu bani din PNRR

Craiova vrea 22 de autobuze electrice, cu bani din PNRR

Craiova trece la transport public electric. Vrea să mai achiziţioneze 22 de autobuze electrice, de data asta prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Municipiile reşedinţă de judeţ pot solicita până la 12,5 milioane de euro prin PNRR pentru autobuze nepoluante, iar Primăria Craiova se grăbeşte să depună proiectul, având în vedere că singurul criteriu de care se ţine cont este „primul venit, primul servit“.

Craiova şi-ar putea înnoi parcul auto destinat transportului public în comun cu alte 22 de autobuze electrice. RAT SRL, societatea care gestionează transportul public din municipiu, dispune în prezent de 16 autobuze electrice articulate, achiziţionate în 2021 de la firma Solaris, şi mai aşteaptă anul viitor 30 de autobuze electrice de 12 metri, de la BMC.

Prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ar mai putea fi cumpărate încă 22 de autobuze electrice de 12 m, cu 22 de staţii de reîncărcare lentă şi 8 staţii de reîncărcare rapidă, aşa că primăria se grăbeşte să depună proiectul. Denumit „MOdernizarea sistemului de TRansport publIC cu autobuzul în zona Metropolitana Craiova – MOTRIC Metropolitan“, acesta va fi supus mai întâi aprobării Consiliului Local (CL) Craiova, într-o şedinţă extraordinară care va avea loc astăzi, „în vederea solicitării unei finanţări nerambursabile în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 10 – Fond local“.

Buget total de 2,7 miliarde de euro. Cât revine municipiului Craiova pentru autobuze electrice

Bugetul total alocat pentru investițiile incluse în Componenta 10 – Fondul local este de 2.730.000.000 de euro (fără TVA), bani care sunt împărțiţi pe categorii de investiții. Fiecare unitate administrativă sau subdiviziune a UAT are prevăzută o sumă maximă care poate fi accesată, după cum urmează: municipii reşedinţă de judeţ, cum este şi Craiova – 12.493.000 euro; orașe – 3.189.815 euro; comune 324.770 euro. La prima rundă de atragere de fonduri va fi utilizat principiul „primul venit, primul servit“, de aici şi graba autorităţilor locale din Bănie.

În Ghidul specific aferent apelului de proiecte pentru Componenta 10 – Fondul local este prevăzut faptul că pentru achiziția de autobuze nepoluante (electrice) de 12 m, suma maximă eligibilă care poate fi solicitată este de 551.000 euro/bucată, fără TVA. Costul stațiilor de încărcare pentru autobuzele electrice este cuprins în costul vehiculului, adică o stație de încărcare rapidă (pe traseu), la 1-3 autobuze achiziționate, și câte o stație de încărcare lentă (la autobază) pentru fiecare vehicul achiziționat. „Având în vedere această oportunitate de finanţare, considerăm necesară depunerea unui proiect în parteneriat pentru achiziția de autobuze electrice în cadrul componentei 10 – Fond local din Planul Naţional de Redresare si Rezilienţă“, se arată în proiectul de hotărâre care va fi votat, astăzi, în CL Craiova.

Autobuzele electrice ar circula în zona metropolitană

În proiectul supus votului se menţionează că RAT Craiova SRL a informat primăria că, având în vedere oportunitatea de finanţare în cadrul PNRR, ar avea nevoie de 22 de autobuze electrice de 12 m lungime, 22 staţii de încărcare lentă şi 8 staţii de încărcare rapidă. Asta va cumpăra şi primăria, valoarea estimată a achiziţiei fiind de 12.122.000 de euro, fără TVA (22 x 551.000 euro). Proiectarea şi asistenţa lucrărilor de branşare a staţiilor de reîncarcare a autobuzelor electrice a fost estimată la 47.300 de lei, fără TVA, respectiv 9.608 euro la cursul aferent lunii mai 2021 de 4,92 lei pentru un euro. Lucrările în sine ar costa 1.689.500 lei, fără TVA, respectiv 343.206 euro, la acelaşi curs.

Asta înseamnă că valoarea totală a proiectului ar fi de 61.409.769,40 lei, fără TVA, respectiv 12.474.814,51 euro. Adică 73.077.625,59 lei, inclusiv TVA, echivalentul a 14.845.029,27 euro (TVA inclus). O valoare care s-ar încadra în suma prealocată municipiilor reşedinţă de judeţ, de 12.493.000 de euro, fără TVA. Pe lângă aprobarea sumei care va fi solicitată prin PNRR, Consiliul Local va aproba şi asigurarea din bugetul Craiovei a sumelor reprezentând cheltuieli neeligibile, cât şi a altor cheltuieli ce pot să apară pe durata de valabilitate a contractului de finanţare pentru implementarea proiectului.

Potrivit proiectului, cele 22 de autobuze electrice vor fi folosite pe traseele din zona metropolitană, adică în afara Craiovei. Tocmai pentru a extinde transportul public în localităţile cu care Craiova are graniţă comună, primăria a înfiinţat Asociația Metropolitană de Transport Public Craiova. Din asociaţie fac parte comunele Breasta, Bucovăţ, Cârcea, Ișalnița, Malu Mare, Pieleşti, Şimnicu de Sus şi Gherceşti. RAT SRL nu a operat până acum în afara Craiovei, pentru că nu a avut autobuzele necesare care să preia şi călătorii din comunele limitrofe.

Ce zestre de autobuze are Craiova: 86 au depăşit de două ori normele de utilizare

În prezent, din totalul celor 168 de autobuze urbane din flota operatorului de transport public din municipiul Craiova, doar 82 îndeplinesc condiţiile actuale de mediu. 66 de autobuze sunt dotate cu motoare Euro 6, iar 16 autobuze sunt full electric. „Diferenţa de 86 autobuze se situează într-o zonă de poluare medie spre mare, fiind încadrate în intervalul Euro 2 – Euro 4, vârsta medie fiind de peste 20 ani şi având un pronunţat grad de uzură. Cele 86 de autobuze vechi au depăşit de două ori normele de utilizare, iar 30% dintre acestea nu sunt adaptate utilizării de către persoanele cu dizabilităţi“, se explică în nota de fundamentare a proiectului.

Primăria Craiova mai aşteaptă, anul viitor, alte 30 de autobuze electrice de 12 m şi 37 de stații de încărcare (30 lente și 7 rapide), conform contractului semnat în septembrie 2021 cu firma turcă BMC Truck&Bus. Contractul a avut o valoare de 92 de milioane de lei cu TVA şi prevedea un termen total de livrare de 22 de luni, cu primul autobuz furnizat în luna a 15-a (decembrie 2022). Pe lângă acestea, Craiova mai aşteaptă 17 tramvaie noi, achiziţionate de Ministerul Dezvoltării cu fonduri europene. Acestea ar putea ajunge în Bănie la finalul anului. Tramvaiele sunt furnizate de firma poloneză Pojazdy Szynowe Pesa Bydgoszcz SA, contractul de 202 milioane de lei fiind semnat pe 19 iulie 2021.

Craiova vrea 22 de autobuze electrice. Proiectul aduce şi 45 de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice

Proiectul privind achiziţia celor 22 de autobuze electrice cu fonduri prin PNRR ar aduce, implicit, şi 45 de staţii de reîncărcare pentru vehicule electrice, capitol la care Craiova este deficitară.

„Depunerea proiectului de faţă implică automat o alocare suplimentară pentru achiziționarea a 45 stații de reîncărcare pentru vehicule electrice pentru municipiul Craiova şi două staţii pentru comuna Ișalnița. Suma maximă eligibilă ce poate fi solicitată pentru o staţie cu minim două puncte de reîncărcare este de 25.000 de euro. Valoarea totală pentru achiziţionarea staţiilor de reîncărcare pentru vehicule electrice nu va fi scăzută din suma prealocată municipiului Craiova, de 12.493.000 de euro, fără TVA“, se menţionează în proiect.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS