13.4 C
Craiova
luni, 22 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDezastru la concursul pentru angajarea de infirmieri debutanți la SJU Târgu Jiu

Dezastru la concursul pentru angajarea de infirmieri debutanți la SJU Târgu Jiu

Sute de candidați au picat concursul organizat de către Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Târgu Jiu pentru angajarea de infirmieri debutanți.

La finalul anului trecut, unitatea medicală a scos la concurs un total de 15 posturi de infirmier debutant. Acestea sunt disponibile la următoarele secții: 1 la Secția Chrurgie Generală I, 1 Secția Obstretică Ginecologie, 3 posturi la Secția ATI II, 5 posturi la Secția ATI I și 5 posturi la Secța Neurologie.

În urma selecției dosarelor și a organizării probei scrise a concursului au fost respinși peste 200 de candidați. Astfel, din totalul celor 252 de persoane care au depus dosarele pentru a participa la concursul de angajare au promovat numai 15. Este exact numărul de lucrători de care are nevoie unitatea medicală la secțiile amintite. Cele 15 infirmiere vor începe de luna aceasta activitatea la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. 

Spitalul Județean a angajat și doi medici 

Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu continuă să încadreze personal. Este vorba de specialiști cu pregătire superioară, dar și personal pentru diferite activtăți, care nu necesită calificare profesională deosebită.

De luna aceasta, Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu va avea la dispoziție și un medic de medicina muncii. În acest sens a fost organizat un concurs. Acesta a fost promovat de către doctorița Roxana Istratie, medic de medicina muncii.

Tot din luna februarie își va desfășura activitatea la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu doctorița Roxana Elena Bălăcescu, medic primar recuperare medicală și balneologie.

UPU SMURD va beneficia de asistenți sociali 

Și Unitatea Primiri Urgențe SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu va beneficia de asistenți sociali. În acest sens este în desfășurare un concrus pentru încadrarea de personal pentru trei posturi de asistent social debutant la UPU din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Pentru cele trei posturi scoase la concurs s-au înscris 16 candidați. A avut loc selecția de dosare și proba scrisă. Din cei 16 candidați, doar 5 au promovat examenul scris. Este vorba de candidații care au obținut cel puțin 50 de puncte. Interviul va avea loc în data de 3 februarie.

Cei trei asistenți sociali își vor începe activitatea, începând cu luna februarie. Asistenții sociali vor culege informații de la pacienții care vor fi preluați de UPU SMURD și vor ține legătura cu autortățile locale în funcție de constatări.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS