19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalJandarmii montani din Rânca, Runcu și Tismana - la datorie, pentru siguranța turiștilor în zonele montane

Jandarmii montani din Rânca, Runcu și Tismana – la datorie, pentru siguranța turiștilor în zonele montane

Și în acest weekend se preconizează un număr mare de turiști în zonele montane din județul Gorj, în special în Rânca, unde se practică sporturile de iarnă. Pentru a putea interveni de urgență în cazul evenimentelor cu impact asupra vieții și sănătății persoanelor, Jandarmeria Gorj a luat măsura ca efectivele de jandarmi montani din zona montană Rânca, să fie suplimentate.

Jandarmii montani din Rânca vor fi prezenți zilnic în zona pârtiilor de schi, vor interveni la solicitările turiștilor, vor interacționa cu aceștia în mod direct pentru respectarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și reamintesc obligativitatea purtării măștii de protecție.

Persoanelor care intenţionează să meargă în zonele montane din județul Gorj li se recomandă să se informeze despre condițiile meteorologice locale, să poarte un echipament adecvat, să nu se expună la riscuri și să solicite sprijinul jandarmilor montani când nu se simt în siguranță.

Informații utile despre zonele montane și condițiile meteo, le puteți obține accesând link-ul: http://www.jandarmeriagorj.ro/jandarmeria-montana/jandarmeria-montana-din-gorj.html

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS