19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalProiecte lungi, ședință scurtă. A fost pace în Consiliul Local

Proiecte lungi, ședință scurtă. A fost pace în Consiliul Local

Ședința ordinară de joi a Consiliului Local Craiova se anunța una de durată, având în vedere că pe ordinea de zi se aflau, în premieră, 90 de proiecte de hotărâre. Nu a fost însă chiar așa. Consilierii locali s-au împăcat bine cu tehnologia (ședința s-a desfășurat online), dar și cu executivul. Au existat, evident, și contre, mai ales atunci când subiectul hotărârii viza cheltuirea banului public, dar în final taberele (opoziția și executivul) au căzut la pace.

Proiecte lungi, ședință scurtă. Ședința Consiliului Local Craiova a debutat în forță, mai ales că la primele puncte de pe ordinea de zi era vorba de rectificări bugetare.

Consilierii locali din tabăra PNL și USR-PLUS au acuzat executivul pentru cheltuielile mari făcute cu întreținerea spațiilor verzi (peste 27 de milioane de lei) sau cu salubrizarea Craiovei (30 de milioane de lei), dar pentru fiecare a existat o explicație. Așa că s-a trecut la punctele următoare. Rectificarea bugetului RAT SRL a mai stârnit controverse, mai ales că societatea deținută de primărie care administrează transportul public prezenta o reducere substanțială a veniturilor proprii și o creștere a cheltuielilor. Explicația, venită de la directorul economic al RAT, nu i-a mulțumit întru-totul pe consilierii din opoziție, dar proiectul a fost aprobat.

Proiecte lungi, ședință scurtă. De ce s-a scumpit modernizarea a cinci grădinițe

Consiliul Local a aprobat, apoi, și actualizarea devizului general în cazul a cinci grădinițe din Craiova prinse în proiecte de modernizare cu fonduri europene. Și aici au apărut discuții.

„Știm că este necesară îmbunătățirea infrastructurii unităților de învățământ din Craiova, însă eu vreau să subliniez întârzierea acestor proiecte. Din cauza acestor întârzieri, vom suporta de la bugetul local, doar pentru aceste cinci grădinițe, 11,5 milioane de lei. Asta pentru că trecut o perioadă mare între devizele întocmite la faza DALI și contractele de finanțare și devizele actualizate pentru proiectare și execuție. Plătim, repet, foarte mulți bani de la bugetul local pentru aceste întârzieri. Există riscul ca aceste proiecte să întârzie și mai mult și dacă nu cheltuim banii până la finele anului 2023, o să-i dăm înapoi“, a spus consilierul local din partea PNL, Teodor Sas. Acesta a criticat executivul și pentru gradul scăzut de absorție a fondurilor europene – 17,5%.

Edilul Olguța Vasilescu a fost, însă, de altă părere. „Gradul de absorție se calculează pe etape, iar cu licitațiile în derulare suntem la 56%, nu 17% cum spuneți. Legat de aceste grădinițe, este vorba de perioada care durează până se fac licitațiile, care știți cu toții cât este de mare. Nu mai spun că sunt și licitații la care nu se prezintă nimeni și trebuie reluate. Contractele de finanțare sunt semnate în 2020, au început licitațiile, eu cred că anul viitor ne apucăm de lucru. Avem termen 2023, eu zic că nu va fi nicio întârziere“, a răspuns primarul Craiovei.

CL a aprobat cumpărarea a șapte terenuri

A urmat votarea, în bloc, a achiziției a șapte terenuri private. Este vorba de terenul din strada 1 Decembrie, nr. 13C, în suprafață de 642 mp din acte şi 646 mp din măsurători, terenul de pe Calea Severinului, nr. 27 (125 mp din acte, 131 mp din măsurători), terenul de 720 mp din strada Mircești, nr. 3A, și terenul de 30 mp de la aceeași adresă, terenul de 400 mp de pe bulevardul Dacia, nr. 80B, terenul de 410 mp situat pe strada Constantin Brâncoveanu, nr. 59A (fosta strada Garoafei, nr. 2) și terenul de 500 mp de pe strada A.I. Cuza, nr. 17A (în spatele cinematografului Patria).

Executivul a explicat că aceste terenuri se pretează pentru amenajarea de parcări sau zone verzi și că unele ar bloca accesul proprietarilor spre propriile locuințe. „Acel teren de pe strada Mircești este destul de mare și afectează toată parcarea și toate căile de acces la locuințe doar dacă va fi împrejmuit. Pe terenul de pe bulevardul Dacia localnicii vor parcare și părculeț, iar aici a fost o cerere pentru construcția a patru blocuri, iar pe terenul din spatele Patria, unde avem și noi o suprafață, putem dezvolta o parcare supraterană. Sunt și cereri pe care nu le luăm în calcul, pentru că nu vrem să ne transformăm în agenție imobiliară“, a afirmat primarul Olguța Vasilescu.

Proiecte lungi, ședință scurtă. Primăria cere finanțare de la Guvern pentru modernizarea a 30 de străzi

Pe ordinea de zi a ședinței de joi s-a aflat și o listă lungă de proiecte de hotărâre care vizau modernizarea de străzi, majoritatea de la periferia Craiovei. Este vorba de străzi care aveau un proiect tehnic și care ar fi urmat să intre în modernizare în baza acordului cadru pe patru ani atribuit în vara anului 2018 firmelor Construcții Erbașu SA și Erpia SA. Acesta a avut o valoarea de circa 20 de milioane de euro și presupunea modernizarea (proiect tehnic + execuție) a peste 100 de străzi din Craiova, cu fonduri de la bugetul local.

Primăria a prins însă momentul și a trecut investiția din sarcina sa în cea a Guvernului, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“. Doar strada Calea Brezei, pentru care a fost aprobată actualizarea devizului general, a fost păstrată la primărie, pentru alte 30 de străzi fiind solicitată finanțarea de la bugetul de stat a lucrărilor de modernizare. Valoarea investiției, pentru fiecare stradă în parte, variază între 400.000 de lei și 1,5 milioane de lei, municipalitatea urmând să contribuie cu un procent infim din investiție.

Ce străzi a trecut primăria pe listă

Iată și câteva exemple de cereri de finanțare aprobate în ședința de joi: modernizarea străzii Alunului, estimată la valoarea de 885.151,31 lei (TVA inclus), din care primăria solicită o finanțare de 863.769,05 lei de la bugetul de stat, urmând ca 21.382,26 lei să asigure de la bugetul local; strada Căpșunilor, cu o valoare de investiție de 603.636,89 lei, din care 596.637,95 lei sunt așteptați de la bugetul de stat; strada Cocorului, cu o valoare de 1.209.858,91 lei (TVA inclus), de la bugetul de stat fiind solicitați 1.197.675,84 lei.

Lista continuă cu străzile Corabia (435.095,47 lei valoare investiției, 16.281,09 lei – contribuția municipalității), Postăvarul (321.010,47 lei solicitați de la bugetul de stat, 15.240,86 lei de la bugetul local), Stejarului (1.662.553,49 lei de la bugetul de stat, 29.095,36 lei de la bugetul local), Brașov, Arad, Muntenia (1.810.569,54 lei de la bugetul de stat, 31.756,14 lei de la bugetul local), Alba Iulia, Botoșani, Zalău, Constanța, Pescărușul, Aleea 1 Maria Rosetti, Alea Dunării, Tisa, Tulcea, Alexandru cel Bun, Brăila, Dimitrie Bolintineanu, Ecaterina Teodoriu, Macului, Nectarului, Paulina Vârvoreanu, Călmățui, Dorobanților, Lăstăriș și Salciei.

Acestora li s-a adăugat, printr-un proiect peste ordinea de zi, și modernizarea străzii Viilor, estimată la valoarea de 4.458.853,93 lei. Pentru aceasta, primăria solicită de la bugetul de stat suma de 4.330.704,53 lei.

Ce facem cu utilitățile?

Toate aceste proiecte au fost votate în bloc de consilierii locali. „Au aceste străzi toate utilitățile, ca să nu mai fie apoi nevoie să le spargem pentru diverse, lucru care ar însemna risipă de bani și disconfort pentru localnici?“, au întrebat consilierii din opoziție. „La străzile care au fost prinse pe Programul Anghel Saligny, o parte au toate utilitățile, iar, pe parcurs, Compania de Apă va rezolva problema cu canalizarea. Noi trebuie să prezentăm contractul cu Compania, că nu au terminat încă lucrările“, a venit explicația din partea executivului.

„Să știți că se sparg și străzi care au toate utilitățile, pentru că dacă își mai construiește cineva o casă și își trage utilitățile, automat se sparge strada. Noi nu putem să nu dăm autorizație de spargere, pentru că nu poți lăsa cetățeanul fără utilități, după ce și-a construit casa“, a completat Olguța Vasilescu.

În ședința de joi s-a mai aprobat cererea de finanțare a reabilitării Pasajului Electroputere cu bani de la bugetul de stat (investiție de 1,2 milioane de euro) și predarea către CNI a două amplasament din zona Veterani, pentru construirea a două creșe. Proiectul privind modificarea organigramei Filarmonicii „Oltenia“ a fost respins, cu 24 de voturi împotrivă și 3 abțineri.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS