13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe străzi de la periferia Craiovei stau la rând pentru asfaltare

Ce străzi de la periferia Craiovei stau la rând pentru asfaltare

Mai multe străzi de la periferia Craiovei ar sta la rând pentru a fi asfaltate, în baza acordului cadru de modernizare derulat de primărie cu bani de la bugetul local.

Potrivit primarului Lia Olguţa Vasilescu, programul de investiții în reabilitarea infrastructurii rutiere de la periferia Craiovei este în desfășurare, iar „străzi precum Gutuiului, Vișinului sau Drumul Corneșului sunt artere asfaltate de la zero, care au fost finalizate sau se află în faza de recepție a lucrărilor“. „Așa cum am mai spus, extinderea asfaltărilor spre periferie va cuprinde în perioada imediat următoare străzi din mai multe cartiere ale Craiovei, precum Catargiu, Veteranilor, Brestei, Făcăi sau Bariera Vâlcii“, a anunţat edilul Craiovei pe pagina sa de socializare.

La postarea primarului au apărut imediat şi cometarii, printre care şi unul venit de la o craioveancă. Aceasta a cerut să fie asfaltată toată strada Drumul Corneşului, din cartierul Bariera Vâlcii. „Doamna primar, asteptăm și restul străzii Drumul Corneșului. Aţi asfaltat jumătate, cealaltă jumătate când, că arată ca după război?“, a fost mesajul transmis de o craioveancă.

Ce străzi de la periferia Craiovei stau la rând pentru asfaltare. Drumurile ar trebui să aibă mai întâi reţele de utilităţi

Modernizarea străzilor de la periferia Craiovei se face în baza unui acord cadru pe patru ani, în valoare de 63,3 milioane de lei (fără TVA). Acesta prevede asfaltarea a 87 de străzi de pământ sau balast și a fost atribuit în iunie 2018 firmelor Construcţii Erbaşu SA şi Erpia SA. Aproape jumătate din străzile propuse spre modenizare în 2018 au intrat până acum pe mâna constructorilor. Anul trecut, 26 de străzi erau trecute de autorităţile locale pe lista de priorităţi a celor două firme de construcţii.

Stradă de la periferia Craiovei, modernizată de primărie cu bani de la bugetul local

Zilele trecute, Olguţa Vasilescu anunţa alte zece străzi care s-ar afla în pregătire pentru a fi modernizate. „În aceste zile se definitivează documentațiile pentru străzile Măghiranului, Topolniței, Deltei, Cărbunești, Corabia, Postăvarul, Eroii Sanitari, Artileriei, Emil Marghitu și Pietrosu, care vor avea utilități și asfalt la finalul lucrărilor“, a scris pe Facebook primarul Craiovei. Pentru asfaltarea străzilor din Craiova, fie că este vorba de modernizare sau de reparaţii şi întreţinere, primăria a alocat în bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2021 suma de 40 de milioane de lei. Aici intră şi lucrările de asfaltare a curţilor şcolilor din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS