10.9 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe profit au avut în 2020 SRL-urile Primăriei Craiova

Ce profit au avut în 2020 SRL-urile Primăriei Craiova

SRL-urile Primăriei Craiova au ieşit pe profit anul trecut. E drept că nu au atins suma pe care şi-o propuseseră în 2019, dar nu au ieşit în pierdere aşa cum s-a întâmplat cu RAADPFL, Regia din cadrul primăriei care se ocupă de spaţiile verzi şi fondul locativ.

Campioană s-a dovedit Salubritatea, care în ultimul an în care s-a mai ocupat de colectarea şi transportul gunoiului menajer din municipiu a obţinut un profit chiar mai mare decât estimase. Potrivit situaţiilor financiare prezentate de Salubritate Craiova SRL, societatea a realizat în 2020 venituri totale de 69.982.635 de lei, în timp ce cheltuielile aferente anului trecut au fost de 66.519.079 de lei. Asta înseamnă un profit brut de 3.463.556 de lei, adică 2.871.341 de lei net. Dublu faţă de estimarea făcută în 2019.

Atunci, Salubritatea a avut un profit de 1.292.000 de lei, iar pentru anul 2020 îşi propusese să atingă cifra de 1.383.000 de lei. Din profitul de 2,8 milioane de lei, 849.277 de lei reprezintă dividendele cuvenite asociaţilor (Consiliul Local Craiova, CL Işalniţa şi CL Vârvoru de Jos), în timp ce suma de 1.011.032 de lei va fi repartizată la alte rezerve. Restul de 1.011.032 de lei, reprezentând profit nerepartizat, se constituie ca sursă proprie de finanţare. Pentru anul 2021, Salubritate SRL şi-a propus realizarea unui profit de 256.000 de lei.

SRL-urile Primăriei Craiova. Pieţele şi RAT – profit mai mic în 2020

Pieţe şi Târguri SRL, o altă societate deţinută de primărie, a avut anul trecut un profit mai mic faţă de 2019 şi de cât estimase. De la 1.008.000 de lei profit în 2019, sumă pe care Pieţele şi-o propuseseră şi pentru 2020, societatea a înregistrat anul trecut un profit net de 63.773 de lei. Din analiza situaţiilor financiare prezentate primăriei a reieşit că Pieţe şi Târguri SRL a realizat în 2020 venituri totale de 9.003.300 lei, în timp ce cheltuielile au fost de 8.926.773 de lei. Astfel, societatea a înregistrat un profit brut de 76.527 de lei, adică 63.773 de lei net. Banii s-au împărţit rapid: 31.886 de lei – alte rezerve utilizate ca sursă de finanţare (50%); 30.293 de lei – dividende datorate Consiliului Local Craiova (47,5% din profit); 1.594 de lei – dividende datorate Salubritate Craiova SRL (2,5% din profit).

Nici RAT SRL nu se poate lăuda cu un profit însemnat în 2020: doar 305.118 lei net. De zece ori mai puţin decât anul precedent. În 2019, RAT SRL a obţinut un profit de 3.008.000 de lei, iar pentru anul 2020 îşi propusese să atingă suma de 3.010.000 de lei. Pandemia a dat însă peste cap calculele societăţii, aşa că după ce a tras linie la final de an RAT s-a ales cu un profit brut de 453.284 de lei.

Veniturile totale ale Regiei de Transport în 2020 au fost de 72.207.669 de lei, iar cheltuielile de 71.754.385 de lei. Dintre acestea, cheltuielile cu personalul au reprezentat mai mult de jumătate din suma totală: 37.898.386 de lei. Pentru anul 2021, RAT SRL şi-a propus realizarea unui profit de 354.000 de lei. Numai cheltuielile cu personalul prevăzute pentru anul 2021 sunt de 42.775.000 de lei, din care 3.462.000 de lei reprezintă valoarea tichetelor de masă.

Termo Urban SR şi-a propus un profit de 22.000 de lei în 2021

În fine, noua societate controlată de Primăria Craiova, Termo Urban SRL, şi-a propus pentru anul 2021 venituri totale de 44.909.000 lei. Cheltuielile estimate sunt însă de 44.887.000 de lei, ceea ce înseamnă că profitul din primul an de funcţionare va fi de doar 22.000 de lei.

Campioana absolută rămâne însă Compania de Apă Oltenia SA. Aceasta a realizat la finele anului 2020 un profit de 20.771.000 de lei, iar pentru anul 2021 şi-a propus un profit de 8.111.000 lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS