19.8 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRAADPFL Craiova a lucrat în pierdere în 2020

RAADPFL Craiova a lucrat în pierdere în 2020

Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ (RAADPFL) Craiova a lucrat în pierdere anul trecut. După ce a tras linie la final, Regia din subordinea primăriei a înregistrat un minus uriaș de 1,7 milioane de lei ca diferență dintre venituri și cheltuieli.

RAADPFL are un domeniu vast de activitate și foarte mulți angajați, dar în ultimii ani a ieșit mereu pe profit. E drept că nu unul foarte mare: 223.000 de lei în 2019 și 124.000 de lei în 2018. Anul 2020 s-a dovenit nefast, cu toate că primăria și-a făcut datoria și a plătit Regiei sumele datorate pentru activitățile prestate.

Numai lucrările de întreţinere a grădinilor publice, parcurilor, zonelor verzi și a cimitirelor, plus funcționarea Grădinii Zoologice au costat 20.141.544 de lei până la data de 30 septembrie 2020, bani plătiți din bugetul local. De altfel, pentru activitatea RAADPFL din 2020, primăria prevăzuse în bugetul de venituri și cheltuieli al municipiului pe anul trecut suma de 22,8 milioane de lei. Pe lângă partea de spații verzi, Regia se mai ocupă și de repararea de străzi cu piatră cubică și bolovani de râu, de achiziția și întreținerea mobilierului stradal, de lucrările privind sistematizarea circulației. În plus, RAADPFL a administrat Sala Polivalentă și Centrul Multifuncțional și a obținut venituri din chirii nu doar de aici, ci și din alte spații locative pe care le deține. Toate acestea nu au fost însă de ajuns pentru ca Regia să iasă pe profit și anul trecut.

RAADPFL Craiova a lucrat în pierdere anul trecut. Și-a propus un plus de 250.000 de lei și a ieșit un minus de 1,7 milioane de lei

La începutul anului 2020, RAADPFL Craiova anunța că și-a propus pentru anul respectiv venituri totale de 49.712.000 lei. Cheltuielile totale prevăzute erau în sumă de 49.462.000 de lei, de aici rezultând un profit de 250.000 de lei. Mai mult decât în 2019 și în 2018, dar cu mult sub performanța din 2017, când a avut un profit net de 1.076.000 de lei. Se pare că pandemia din 2020 a dat oarecum peste cap toate planurile Regiei, pentru că la final pierderea a fost una uriașă: 1.706.727 de lei.

Activitățile derulate de RAADPFL în 2020 nu au mai fost la fel de profitabile, Regia din subordinea Primăriei Craiova înregistrând la finalul anului o pierdere uriașă de 1,7 milioane de lei
Activitățile derulate de RAADPFL în 2020 nu au mai fost la fel de profitabile, Regia din subordinea Primăriei Craiova înregistrând la finalul anului o pierdere uriașă de 1,7 milioane de lei

Asta a anunțat RAADPFL în raportul pentru aprobarea situațiilor financiare anuale pe 2020 înaintat Primăriei Craiova. „Din analiza situaţiilor financiare prezentate, rezultă că societatea a realizat în anul 2020 venituri totale în valoare de 42.031.766 de lei, iar cheltuielile aferente anului 2020 au fost de 43.738.493 de lei, înregistrând o pierdere de 1.706.727 lei“, se arată în raport.

Acesta urmează să fie aprobat în ședința ordinară de joi a Consiliului Local Craiova. Tot atunci va fi supus la vot și bugetul de venituri și cheltuieli al Regiei Autonome de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ pentru anul 2021. Regia și-a propus în acest an să realizeze venituri totale de 46.645.000 de lei, în timp ce cheltuielile propuse ar fi în sumă de 46.370.000 de lei. De aici ar rezulta pentru anul 2021 un profit de 275.000 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS