12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAngajaţii SE Craiova II vor să picheteze Prefectura Dolj timp de patru zile

Angajaţii SE Craiova II vor să picheteze Prefectura Dolj timp de patru zile

Angajaţii SE Craiova II vor să picheteze Prefectura Dolj pe motiv că ar putea fi disponibilizaţi. Sindicatul Liber Independent CET Craiova II a solicitat, astăzi, Primăriei Craiova să autorizeze o pichetare a Prefecturii Dolj şi a sediilor partidelor parlamentare din Craiova în perioada 22-25 februarie, între orele 10.00 – 13.00.

Cei care vor protesta sunt angajaţii Sucursalei Electrocentrale (SE) Craiova II, componentă a Complexului Energetic Oltenia (CEO), pe motiv că externalizarea SE II, aşa cum apare în Programul de restructurare elaborat de CEO, va duce la disponibilizări de personal şi chiar „la punerea în pericol a alimentării cu energie termică a oraşului Craiova“, după cum se menţionează în solicitare.

În schimb, Sindicatul susţine că este de acord cu faptul că „pe rolul Camerei Deputaţilor se află un proiect de lege deja adoptat de Senatul României cu privire la reducerea vârstei de pensionare a lucrătorilor din sectorul de producere a energiei electrice şi termice“. Pichetarea Prefecturii Dolj şi a sediilor partidelor parlamentare din Craiova ar urma să aibă loc cu maxim 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de Covid-19, anunţă Sindicatul Liber Independent CET Craiova II.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS