17.9 C
Craiova
vineri, 18 septembrie, 2020
Știri de ultima oră Local Dolj Angajații din Căminul de Bătrâni unde este focar Covid au ieșit să împartă pliante cu Olguța Vasilescu

Angajații din Căminul de Bătrâni unde este focar Covid au ieșit să împartă pliante cu Olguța Vasilescu

Mai mulţi angajaţi ai Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova, unde sunt 126 cazuri de COVID-19, au plecat să împartă pliante electorale. Informația a ajuns deja în presa națională.

Angajaţi ai instituţiei acuză conducerea căminului că obligă salariaţii să promoveze un candidat la Primăria Craiova, relatează Mediafax. O angajată a căminului spune că o parte din salariaţii care au împărţit pliante trebuiau să fie în carantină. Potrivit imaginilor postate pe Facebook de angajați, în mâinile lor apar integrame cu Olguța Vasilescu.

Mai mulţi angajaţi ai Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova aduc acuzaţii grave conducerii instituţiei şi altor colegi.

Au ieșit din focar să împartă pliante electorale

Aceştia susţin că, în data de 11 august, când zeci de pensionari şi angajaţi ai centrului erau bolnavi de COVID-19, o parte a salariaţilor au plecat din focar pentru a face campanie electorală unui candidat la funcţia de primar al Craiovei.

Oamenii sunt ameninţaţi cu pierderea locului de muncă, spun unii angajaţi, sub protecţia anonimatului.
„Sunt contacţii direcţi ai contabilului-şef care a fost internat la Spitalul Victor Babeş şi care a ieşit pozitiv. (…) Aceste doamne trebuiau să fie, la 12:35, la serviciu, iar dânsele fac campanie electorală. Marţi, pe data de 11 august”, a spus o angajată a căminului de bătrâni.

„Ştiţi cum ne ameninţă pe noi domnul director? Ne ameninţă şi ne face oale de porci. Şi tot timpul ne vorbeşte urât şi ne jigneşte, dar ne-a ajuns cuţitul la os. (…) Fetele erau în spital şi ei făceau campanie. Luau fetele forţat, că dacă nu, îşi pierdeau locul de muncă. Să le ducă să împartă pliante”, a mai spus angajata.

Fotografia în care se văd salariaţii cu pliante electorale în mână a fost postată şi de directorul căminului de bătrâni, pe pagina sa personală de Facebook.

„Nu am obligat pe nimeni să meargă în nici o campanie electorală. Eu nu am făcut campanie electorală, nu ştiu despre ce e povestea.(…) N-am ameninţat pe nimeni. Eu n-am fost aici zilele astea”, a reacţionat Valentin Giurcă, directorul Căminului pentru Persoane Vârstnice Craiova.

Angajații spun că sunt mai multe decese din cauza Covid

Într-o declarație dată jurnaliștilor de la Recorder, după ce unii angajați au spus că sunt mai multe decese în rândul bătrânilor cu Covid de la cămin, și nu doar cel menționat de autorități în informările oficiale, Valentin Giurcă a admis că au fost mai multe decese, dar spune că nu au fost cauzate de Covid.

Conform datelor de la DSP Dolj, o singură persoană din cele infectate la căminul de bătrâni din Craiova a decedat: un pacient de 87 de ani. Cadrele medicale susțin, însă, că au fost cinci decese în rândul pacienților de la etajul 4, unde sunt cazați cei bolnavi de Covid-19. Reprezentantul uneia dintre firmele de pompe funebre care au contract cu Centrul pentru Persoane Vârstnice din Craiova susţine că, în ultimele două săptămâni, a ajuns „de două-trei ori“ la azil cu maşina mortuară. De fiecare dată, preluarea decedaţilor a fost făcută conform procedurii oficiale de înmormântare a persoanelor infectate cu COVID, ne-a asigurat acesta. 

 „Avem decese, dar nu sunt dintre cei depistați pozitiv. Știți, într-un cămin de bătrâni, se mai și moare…”, a spus Giurcă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Ford investeşte 700 de milioane de dolari pentru a...

Producătorul auto american Ford Motor va construi...

ȘTIRI GdS

Jandarmii craioveni aleargă pentru copiii cu autism

12 jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova vor participa în perioada 19-20 septembrie la un cros caritabil, în parcul “Nicolae...

Avarie la o conductă de apă din Târgu Jiu

Echipele Aparegio Gorj intervin la această oră pe strada Comuna din Paris din Târgu-Jiu pentru remedierea unei avarii la conducta de apă...

Probleme la Vâlcea înaintea meciului cu Odense: trei cazuri...

Jucătoarele echipei SCM Vâlcea, Kristina Liscevic şi Mireya Gonzalez Alvarez, dar şi antrenorul secund Gorna Kurtes au fost depistaţi pozitiv la COVID-19....

La nivel mondial s-a trecut pragul de 30 de...

Pe plan mondial, a fost atins pragul de 30 de milioane de infecții cu temutul virus SARS-CoV-2, relatează BBC, citând datele Universității Johns...

Minunea de la Dăbuleni. Autobuze electrice în „patria pepenilor“

Autobuze electrice în „patria pepenilor“. Dăbuleniul va avea în curând transport public local cu autobuze electrice, trei la număr.

Regal de muzică şi artă în Parcul „Nicolae Romanescu”...

Liceul de Arte Marin Sorescu organizează un regal de artă şi muzică în Parcul Romanescu