20.6 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBărbați depistați conducând fără permis auto

Bărbați depistați conducând fără permis auto

Doi bărbați, din Gorj, au fost depistați conducând la finalul săptămânii trecute fără permis auto.

Astfel, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Borăscu, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea o motocicletă pe DC 79 Miluta, fără a deţine permis de conducere și fără ca motocicleta să fie înmatriculată sau înregistrată în circulație. Tânărul este anchetat penal pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Totodată, un bărbat de 37 de ani, din comuna Dragoteşti, a fost identificat în timp ce conducea un ATV pe DJ 673 Mătăsari, fără a fi înmatriculat sau înregistrat. Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul neînmatriculat pe drumurile publice, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS