10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljFonduri de la UE pentru sectorul HORECA

Fonduri de la UE pentru sectorul HORECA

Fonduri de la UE pentru sectorul HORECA. Schemele de finanţare cu fonduri europene care vor fi lansate în viitor propun foarte mulţi bani pentru sectorul HORECA. Informaţia a fost dezvăluită, ieri, de Marilena Bogheanu, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.

În sala mare a Primăriei Craiova a fost semnat, ieri, ultimul contract cu finanţare europeană depus de municipalitate în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2014 – 2020. Este vorba de cel privind reabilitarea Grădiniţei cu program prelungit „Ion Creangă“, contract cu o valoare de aproximativ un milion de euro.

Până la semnarea on-line a contractului, Marilena Bogheanu, directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, a oferit ultimele informaţii în materie de fonduri europene. Ea a anunţat că viitoarele scheme de finanţare presupun foarte mulţi bani de la Uniunea Europeană (UE) pentru sectorul HORECA.

„În această dimineaţă (ieri-dimineaţă – n.r.) s-a discutat despre posibilitatea lansării altor scheme de finanţare, tot prin ADR, pentru mediul de afaceri. Sunt foarte mulţi bani de la UE, vor veni fonduri europene pentru HORECA, sistemul de hoteluri şi restaurante. Nu ştim dacă noi o să gestionăm această schemă de finanţare, dar, cu siguranţă, vom avea o schemă pentru microîntreprinderi, până la 200.000 de euro grantul per proiect. Probabil vor fi peste 50 de milioane de euro la nivel de regiune“, a spus Marilena Bogheanu.

Contracte de 1,65 miliarde de euro semnate în cadrul POR 2014-2020

Directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia a făcut şi o scurtă prezentare a stadiului Programului Operaţional Regional 2014-2020, la nivelul regiunii Oltenia.

„Pe POR au fost semnate până acum 652 de contracte de finanţare însumând 1,65 miliarde de euro, adăugând şi suma pentru Spitalul Regional de Urgenţă Craiova, contract semnat lunile trecute. În total, au fost depuse la ADR Oltenia 1.720 de proiecte, prin care s-au solicitat 2,27 miliarde de euro. Cei mai mulţi bani au fost pentru investiţiile publice făcute de administraţiile locale. Sunt cifre colosale. Am atras mai mult decât dublul alocării iniţiale pe POR 2014-2020, adică 700 de milioane de euro“, a mai spus Marilena Bogheanu.

Cu contractul semnat ieri, Primăria Craiova a încheiat seria proiectelor depuse în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, pentru care s-a şi obţinut finanţare europeană. Municipalitatea a depus un total de 24 de proiecte, dintre care zece au vizat unităţi de învăţământ.

Cum stă Craiova la capitolul proiecte europene

Proiectul de reabilitare a Grădiniţei cu program prelungit „Ion Creangă“ are o valoare de 4.850.745 de lei, din care finanţarea nerambursabilă este de 4.602.549 de lei, adică aproape un milion de euro.

Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă“
Grădinița cu program prelungit „Ion Creangă“

Grădiniţa este situată pe strada Aurel Vlaicu nr. 10, iar lucrările de reabilitare presupun nu doar anveloparea termică a clădirii şi modernizarea instalaţiilor de iluminat, termice şi sanitare, ci şi refacerea aleilor şi trotuarelor, a împrejmuirii clădirii, plus amenajarea unui loc de joacă şi a spaţiilor verzi. Proiectul prevede şi achiziţionarea de mobilier pentru sălile de clasă şi sala de sport şi de echipamente pentru bucătărie şi spălătorie.

„Acesta este al 24-lea contract de finanţare pe care îl semnăm cu ADR Oltenia. Se încheie, astfel, un ciclu de proiecte la care primăria a lucrat din 2018 până în martie 2019, când a fost ultimul termen de depunere a lor. Au fost finalizate toate proiectele depuse şi vorbim aici de o valoare de 114.537.442 de euro, la care se adaugă parteneriatul cu Ministerul Dezvoltării pentru cele 17 tramvaie, licitaţie aflată încă în evaluare.

În acest moment, toate proiectele depuse de municipiul Craiova pe actualele axe de finanțare au fost aprobate. Avem o rată de succes de 100%: 29 de proiecte depuse, 29 aprobate! Am depus proiecte cu o valoare totală cu mult peste suma alocată, care a fost de doar 47 de milioane de euro. Craiova are în acest moment proiecte depuse și aprobate în valoare de 169 de milioane de euro, fără a lua în considerare Masterplanul de apă care singur însumează 434 de milioane de euro“, a precizat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Edilul a mai menţionat că în următoarele zile va fi postată în sistemul electronic licitaţia pentru digitalizarea primăriei, adică „unirea tuturor softurilor din subordinea primăriei şi nu numai“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS