10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljSC Pieţe şi Târguri Craiova amendată de ANPC pentru neregulile din Piaţa Centrală

SC Pieţe şi Târguri Craiova amendată de ANPC pentru neregulile din Piaţa Centrală

În urma controalelor efectute de ANPC în unele dintre pieţele din Craiova au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislației în vigoare, proprie domeniului, cât și prevederilor Ordonanțelor militare adoptate. Din acest motiv, societatea care administrază pieţele şi târgurile oraşul a fost amendată cu suma de 5.000 de lei.

Astfel, în urma verificărilor, s-a descoperit că sunt încălcate prevederile Ordonanței Militare nr.  3/2020 şi Ordonanţei Militare nr.10/2020. Nu au fost implementate măsurile  de distanțare socială, culoarele dintre tarabe neavând lățimea prevăzută de normele în vigoare.Nu au semnalate substanțe dezinfectante, în incinta pieței, pentru consumatori și comercianți. Comercianţii şi producătorii prezenţi în pieţe nu poartă echipament de protecţie.

Marcaje pentru distanţa între cumpărători

Piaţa Centrală şi piaţa din Valea Roşie, controlate de ANPC

Nereguli au fost găsite în Piaţa Centrală şi în Piaţa din Valea Roşie din Craiova. Între neregulile găsite în Piaţa Centrală, comisarii au depistată că nu erau actualizate afişele cu programul seniorilor. Marcajele care semnalează păstrarea distanţei de 1,5 m între cumpărători, dar şi între cumpărători şi comercianţi nu sunt suficiente. O altă deficienţă pentru care societatea a fost amendată, comercianţii nu poartă mască şi mănuşi. Drept urmare, societăţii i-a fost recomandat să rezilieze contractele cu comercianţii care nu se conformează.

Totodată să le impună acestora purtatea măştilor şi mănuşilor pentru protecţie. O altă neregulă găsită tot în Piaţa Centrală, nelăsarea unei mese libere între comercianţi. În hala de lapte şi brânză s-a descoperit că producătorii continuă să ofere mostre de brânză pentru degustare cumpărătorilor. Comisarii au impus SC Pieţe şi Târguri să interzică această practică în rândul comercianţilor. Tot la hala de brânză şi lapte au fost găsite nereguli şi în Piaţa din Valea Roşie

Hala de lapte şi brânză

Drept urmare, societatea a fost nevoită să ducă la îndeplinire, în cel mai scurt timp recomandările ANPC.

„Ne-am conformat şi am luat toate măsurile. Încă din cursul zilei de ieri, 29 aprilie am trecut la punerea în aplicare a indicaţiilor primite de la comisarii ANPC”, au precizat reprezentanţii SC Pieţe şi Târguri Craiova SRL.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS