Atenţie unde parcaţi maşina în centrul Craiovei!
Atenţie unde parcaţi maşina în centrul Craiovei!

Atenţie unde parcaţi maşina în centrul municipiului Craiova! De sâmbătă, 22 iunie, toată zona centrală a Craiovei s-a transformat într-o parcare cu plată.

Potrivit Regulamentului de aplicare a taxei de parcare pe domeniul public, aşa cum a fost el modificat şi aprobat în Consiliul Local, numărul locurilor de parcare cu plată (deocamdată doar prin SMS) s-a mărit considerabil. Asta pentru că, „ulterior intrării în vigoare a prevederilor Regulamentului, s-a constatat o îmbunătăţire semnificativă a fluenţei traficului în zona centrală a municipiului“, după cum se explică pe site-ul Primăriei Craiova.

Fluenţa s-ar datora tocmai organizării eficiente a sectoarelor destinate parcărilor cu plată şi anulării posibilităţilor de oprire sau staţionare pe benzile adiacente parcărilor, potrivit municipalităţii. Tot autorităţile susţin că tocmai parcările cu plata prin SMS, instituite din septembrie 2017 pe străzile A.I. Cuza, Romul, şi C.S. Nicolaescu Plopşor, au dus la creşterea capacităţii de preluare a traficului rutier, dar şi a gradului de siguranţă a participanţilor la trafic. De asemenea, ele au dus şi la creşterea gradului de ocupare a parcării subterane de la Teatrul Naţional.

Parcările sunt cu plată doar între orele 8.00 – 18.00

În zona centrală a Craiovei au apărut, aşadar, peste 250 de locuri de parcare cu plată, însă doar în intervalul orar 8.00 – 18.00. După ora 18.00, parcarea va fi la liber. La fel în weekend şi în zilele stabilite ca fiind sărbători legale.

Parcarea cu plată de pe strada Matei Basarab

Zonele au fost marcate cu indicatoare, iar locurile au fost trasate cu vopsea albastră. E drept, nu toate! Pe strada Matei Basarab, de exemplu, parcarea cu plată este semnalată doar prin indicatoare. Locurile au rămas în acelaşi stadiu.

Parcarea cu plată de pe strada Matei Basarab
  • Iată străzile unde au fost amenajate noile locuri de parcare cu plată: Eugeniu Carada (de la intersecția cu strada Simion Bărnuțiu până la intersecția cu strada Mihail Kogălniceanu); Mihail Kogălniceanu (de la intersecția cu strada Eugeniu Carada până la intersecția cu strada Unirii); Mitropolit Firmilian (de la intersecția cu strada M. Kogălniceanu până la intersecția cu strada 24 Ianuarie); Unirii (de la intersecția cu strada M. Kogălniceanu până la intersecția cu strada Bujorului); Sfântu Dumitru (de la intersecția cu strada Unirii până la intersecția cu strada Matei Basarab); Mihai Viteazul (de la intersecția cu strada Unirii până la intersecția cu strada Ion Maiorescu); Matei Basarab (de la intersecția cu bulevardul Știrbei Vodă până la Piața Veche); Ion Maiorescu (de la intersecția cu strada Popa Șapcă până la intersecţia cu strada Madona Dudu); Ştirbei Vodă (de la intersecţia cu strada Unirii până la intersecția cu strada Matei Basarab); A.I. Cuza (de la intersecţia cu strada Arieș până la intersecția cu strada Nicolae Bălcescu, în parcările adiacente sensului de mers către Calea București).

Primăria a descoperit Codul Rutier

Când a trecut la trasarea locurilor de parcare supuse taxării cu 0,50 euro+TVA pe oră, primăria a descoperit, brusc, Codul Rutier. Aşa au apărut pe unele străzi zonele haşurate, unde parcarea nu este permisă. Culmea, înainte aici se putea parca şi chiar erau trasate locurile. Cel mai elocvent exemplu este strada Mihail Kogălniceanu.

Parcarea cu plată de pe strada Mihail Kogălniceanu

După trasarea locurilor cu plată, pe carosabil au apărut şi zone unde parcarea este interzisă. Locurile au fost marcate prin haşurare cu vopsea albă.

„Strada Mihail Kogălniceanu are acelaşi număr de locuri de parcare ca şi înainte. Acolo unde s-a haşurat, nu se poate parca. Este vorba de cei cinci metri înainte şi după trecerile de pietoni sau de intersecţii, ori de accesul spre proprietăţi, unde parcarea este interzisă, conform Codului Rutier“, au explicat reprezentanţii primăriei.

Atenţie unde parcaţi maşina în centrul Craiovei!

Aşadar, nu parcaţi pe locurile haşurate! Riscaţi amendă şi chiar ridicarea maşinii. Sancţiunile pot fi aplicate de poliţiştii de la Rutieră, dar şi de poliţiştii locali cu atribuţii de circulaţie. Lucru confirmat de Poliţia Locală Craiova.

„Pe locurile haşurate, parcarea este interzisă. Sancţiunile sunt cele prevăzute în Codul Rutier, însă poliţiştul local poate dispune, pe lângă amendă, şi măsura tehnico-administrativă de ridicare a vehiculului. Asta dacă utilizatorul nu poate fi identificat“, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.

Care sunt sancţiunile

Conform Codului Rutier, oprirea neregulamentară este sancționată cu două sau trei puncte-amendă, adică 250 sau 375 de lei, plus două puncte de penalizare. Staționarea neregulamentară se sancţionează cu patru sau cinci puncte-amendă, adică 500 sau 625 de lei, plus trei puncte de penalizare.

Potrivit Regulamentului de aplicare a taxei de parcare pe domeniul public din Craiova, şoferii care parchează pe locurile cu plată se pot trezi cu amendă sau cu maşina ridicată şi în alte situaţii.

Conform Regulamentului, parcarea pe locurile cu plată prin SMS, semnalizate ca atare, fără achitarea taxei sau fără tichetul de la parcometru, se sancţionează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei (persoanele fizice) sau de la 1.000 la 2.500 de lei (persoanele juridice). Aceleaşi sancţiuni se aplică şi în cazul parcării cu depășirea timpului pentru care s-a achitat taxa sau cu nerespectarea marcajului rutier (se ocupă mai multe locuri de parcare). La fel şi dacă îţi laşi maşina pe locurile rezervate persoanelor cu handicap, fără a avea acest drept.

O să apară şi parcometre

Plata parcării pentru locurile astfel amenajate din centrul Craiovei se face, deocamdată, doar prin SMS, dar în viitor vor apărea şi alte mijloace de achitare a taxei. Primăria a demarat, la începutul acestei luni, procedura de achiziţie a 14 parcometre cu alimentare solară şi cu acumulatori. Ele vor fi amplasate în parcările cu plată şi vor funcţiona nonstop. Parcometrul va permite plata cu monede, cu carduri bancare tip contactless și cu carduri preplătite. Aparatul va accepta însă numai monede de 50 de bani şi nu va da rest.

Valoarea totală estimată a contractului de achiziţie a celor 14 parcometre este de 466.551 lei. Ofertele s-au primit până la 24 iunie. În cursă au intrat patru firme: Fast Park, UTI Grup SA, SLX Super Lux Tehnologies SRL şi Kadra Tech. Termenul de livrare a parcometrelor este de două luni de la semnarea contractului.