Nimeni nu vrea să fie arhitect al orașului

Postul de arhitect al orașului Târgu Jiu va fi scos pentru a treia oară la concurs. Până acum nu s-a reușit angajarea unui specialist care să se ocupe de atribuțiile de arhitect al municipiului. Ultima dată au fost făcute toate demersurile legale pentru organizarea concursului, însă nu s-a prezentat niciun candidat. Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarant că a treia oară speră să fie concurenți. Nici măcar o persoană cu diplomă de arhitect nu s-a arătat până acum interesată să ocupe postul respectiv. Vechimea în specialitate este de numai cinci ani. Candidații vor avea la dispoziție o bibliografie din care vor susține concursul. Persoanele interesate pot depune dosarele în perioada 21 iunie – 10 iulie. Data de susținere a probei scrise este 22 iulie. Postul de arhitect al orașului Târgu Jiu este neocupat de ani de zile. Arhitectul are un rol extrem de important în ceea ce privește sistematizarea și modul în care se construiește într-un oraș. Salariul este de 8.000 de lei.

Eugen MARUTA
Este absolvent al Facultății de Litere și Ștințe Sociale și al unui master în Administrația Publică. În anul 2000 a venit în practică jurnalistică la Gazeta de Sud, iar de a doua zi au început să apără în ziar articole sub semnătura sa.