Consiliul Local Craiova are pe ordinea de zi la ședința ordinară de astăzi, mai multe proiecte de hotărâre privind scoaterea de la impozitare cu 500% a unora din clădirile și terenurile situate în Bănie. Trebuie menţionat că acelaşi Consiliu a stabilit anul trecut imobilele și terenurile pentru care proprietarii au plătit un impozit de cinci ori mai mare. Este vorba despre clădiri și terenuri care îndeplinesc criteriile de încadrare în categoria „neîngrijite“, conform HCL nr. 9/2017, și pentru care au fost parcurși toți pașii premergători stabilirii unei supraimpozitări de 500% în 2018. Cum au reuşit proprietarii să scape de impozit atâta timp cât clădirile, unele dintre ele monumente istorice, sunt în acelaşi stadiu, chiar mai rău? Proprietarii unor astfel de imobile au contestat decizia la Direcţia de Impozite şi Taxe, iar ulterior au obţinut un certificat de urbanism, ştiind că procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final, a autorizaţiei de construire. Aşadar, proprietarii şi-au arătat interesul de a obţine o autorizaţie de construcţie şi prima operaţiune a fost cea de a obţine certificatul de urbanism. Rămâne însă de văzut dacă aceştia vor continua demersurile pentru renovare sau demolare. „În anul 2018, aceşti proprietari au fost impuşi cu 500%, dar şi-au scos un certificat de urbanism şi au contestat decizia la DIT, solicitând scoaterea de la supraimpozitare. Într-o astfel de situaţie, aceştia se încadrează la punctul 8 din HCL nr. 9/2017, care spune: „Fac excepţie de la majorarea impozitului pentru clădirile/terenurile neîngrijite proprietarii care deţin autorizaţie de construire/desfiinţare valabilă, în vederea construirii/renovării/demolării/amenajării terenului şi au anunţat la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la autoritatea publică locală începerea lucrărilor, precum şi clădirile cărora le sunt opozabile prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii“. Drept urmare, s-a luat decizia încetării supraimpozitării. Certificatul este valabil 12 luni de la eliberare, trebuie urmărit dacă ei vor renova sau reabilita clădirea. Exemplu, imobilul de pe strada Matei Basarab este monument istoric şi sumele necesare reabilitării sunt foarte mari şi rămâne de văzut dacă proprietarul va renova în cele din urmă clădirea“, a declarat pentru GdS, viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman.
Imobilele care scapă de supraimpozitare sunt situate pe strada Matei Basarab nr. 9, pe strada Alexandru Macedonski nr. 8, strada Mălinului nr. 82 şi strada Artileriei nr.71.
Ce sunt clădirile neîngrijite
Potrivit HCL nr. 9/2017, o clădire este considerată neîngrijită dacă se află „în stare avansată de degradare, stare de paragină, cu fațade nereparate/necurățate/netencuite nezugrăvite, geamuri sparte sau alte situații de asemenea natură și care, conform fișei de evaluare privind starea fizică de fapt a imobilului, se încadrează în oricare din situațiile: șarpanta lipsește parțial sau integral; învelitoarea lipsește integral; pereții exteriorii lipsesc parțial; finisajul la pereții exteriori lipsește parțial sau integral; tâmplărie exterioară lipsește integral“. În ceea ce privește terenurile, în categoria neîngrijite ar intra terenurile în paragină, acoperite de buruieni, părăsite/abandonate, insalubre, cu împrejmuiri neîntreținute/nereparate sau alte situații de asemenea natură și care, conform fișei de evaluare privind starea fizică de fapt, se încadrează în oricare din situațiile: cu vegetație spontană, cu deșeuri sau cu împrejmuire care lipsește parțial ori total.