21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljLiber la depozitarea gunoiului din Dolj la groapa de la Mofleni

Liber la depozitarea gunoiului din Dolj la groapa de la Mofleni

IRIDEX, operatorul care colectează gunoiul din judeţul Dolj, are dezlegare de la ECO Dolj să aducă gunoiul rezidual la groapa de la Mofleni, chiar dacă între cele două societăţi nu s-a încheiat, până la acest moment, o convenţie în privinţa tarifului de depozitare. Reprezentanţii ADI ECODOLJ, asociaţia care coordonează realizarea Masterplanului de deșeuri în Dolj, susţin că operatorul ECO DOLJ le-a transmis, printr-un e-mail, că au liber să depoziteze deşeurile din judeţ la depozitul de la Mofleni. Prin urmare, începând cu 20 martie, IRIDEX are ordin de începere a colectării deşeurilor reziduale din judeţul Dolj. „Pe 16 martie, la ora 15.51, am primit o adresă pe e-mail prin care ni se transmitea că începând cu această dată putem depozita gunoiul la Mofleni. În prezent nu ne-au precizat tariful, nu am reglementat condiţiile tehnice de primire, termenele de plată, cum se face factura. Într-un cuvânt, nu avem încheiată o Convenţie în acest sens. Prin urmare, am dat ordin IRIDEX de începere a colectării deşeurilor reziduale din judeţ, începând cu 20.03.2019“, spune Adela Plăcintescu, director executiv ADI ECODOLJ. Acest lucru se întâmplă după o serie de evenimente care s-au întâmplat în ultimele săptămâni. În primul rând, după lungi discuţii, reclamaţii şi întâlniri în instanţă, pe data de 11 martie, reprezentanţii autorităţilor judeţene, ai ADI ECODOLJ, ai IRIDEX şi ECO SUD s-au întâlnit pentru discuţii la Ministerul Mediului, cu scopul de a găsi o rezolvare a crizei gunoiului din judeţul Dolj. „Noi suntem cu ECO SUD în negocieri. Ei au declarat tot timpul că au porţile deschise şi acceptă operatorii licenţiaţi. Noi am avut reproşuri de la Garda de Mediu, de la Ministerul Mediului, de ce nu ducem deşeurile la depozit, pentru că avem operator licenţiat şi altfel suntem în culpă. Prin urmare, la începutul lunii am dat ordin IRIDEX să colecteze gunoi din judeţ şi să-l ducă la depozitul de la Mofleni, ceea ce au şi făcut, dar nu au fost primiţi şi au făcut cale întoarsă. Revenind la întâlnirea de la Ministerul Mediului. La acea întâlnire, ECO SUD a ridicat problema că nu primeşte deşeurile din judeţ până nu rezolvă problema financiară cu Craiova şi consideră că cei din Craiova trebuie să îi dea mult mai mulţi bani decât ce s-a stabilit. Toţi i-au spus că este dreptul lui să ceară, dar nu poţi să afectezi întreg judeţul. Prin urmare, după această întrevedere am primit acel document prin care ne spuneau că, începând cu 16 martie, ne acceptă în depozit, dar după cele întâmplate pe 1 martie mi-a fost teamă să mai trimit maşinile cu gunoi la Mofleni. Problema este tariful. Am zis să perfectăm convenţia, să tranşăm tot în acest act. Noi le-am spus că nu putem plăti decât tariful pe care îl au cu Craiova, plus 30 de lei pentru economia circulară, dar nu ne putem obliga la alte datorii sau să le recunoaştem alte chestiuni retroactiv. Totuşi, cu data de 20 martie am dat din nou ordin IRIDEX de colectare a gunoiului şi depozitarea acestuia la groapa de la Mofleni“, a mai spus Adela Plăcintescu.
Judeţul Dolj este împărţit în şase zone, în care va acţiona operatorul de gunoi. Deşeurile din zonele 1 şi 4 vor fi aduse direct la depozitul de la Mofleni, în timp ce gunoiul din celelalte patru va ajunge în staţia de transfer de la Goicea. Tot aici vor ajunge şi deşeurile reciclabile.

CJ Dolj confirmă începerea activităţii operatorului IRIDEX

La rândul lor, reprezentanţii Consiliului Judeţean Dolj au transmis printr-un comunicat următoarele informaţii: „Astfel, de miercuri (astăzi – n.r), autospecialele gestionate de IRIDEX se vor deplasa în localități, pentru a prelua deșeurile și a le duce la depozitul de la Mofleni. Desigur că, dat fiind intervalul considerabil de timp în care această activitate nu s-a putut desfășura, va mai fi necesară o perioadă până când se va atinge ritmul optim de colectare, însă este un pas important făcut în această direcție. Ne exprimăm speranța că administratorul Depozitului Ecologic Mofleni, Eco Sud SA, își va respecta pe deplin angajamentul și va manifesta înțelegere, astfel încât să fie asigurate condițiile unei colaborări de durată“, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa.
Ordinul emis marți vizează, în principal, începerea următoarelor activități ale serviciului de salubrizare în toate localitățile din județul Dolj (excepție făcând orașul Filiași și, pentru circa doi ani, municipiul Craiova): colectarea separată și transportul deșeurilor menajere și a celor reciclabile (hârtie și carton; plastic și metal; sticlă), colectarea deșeurilor abandonate pe domeniul public, colectarea la cerere a altor fluxuri de deșeuri (deșeuri voluminoase, deșeuri periculoase, cadavre de animale de pe domeniul public, deșeuri provenite din activități de reamenajare și reabilitare a locuințelor), precum și operarea stației de transfer și sortare din comuna Goicea“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Tarif

La această dată, tariful este de 123,19 lei/tonă cu TVA, adică aproximativ 26 euro/tonă cu TVA.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS