16.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjLa Spitalul din Novaci au fost descoperiți dezinfectanți neconformi

La Spitalul din Novaci au fost descoperiți dezinfectanți neconformi

Spitalul Orăşenesc din Novaci

Direcţia de Sănătate Publică Gorj a depistat la Spitalul Orăşenesc din Novaci dezinfectanţi din loturile incriminate la naţional ca fiind ineficiente. Potrivit lui Maruis Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj, au fost efectuate controale pentru a depista substanţele biocide bionet şi trioton din anumite loturi, indicate de Ministerul Sănătăţii. Anumite loturi au avut neconformităţi în privinţa concentraţiei şi efectul asupra fungilor. În urma verificărilor din Gorj, s-a stabilit că bionet a fost cumpărat de Spitalele din Târgu Jiu, Novaci şi Bumbeşti-Jiu, iar trioton de către Spitalul din Târgu Cărbuneşti. Produse din loturile incriminate au fost însă găsite doar la Spitalul din Novaci, respectiv patru litri de bionet. „Am găsit unităţi medicale care se aprovizionau cu cele două produse, însă din loturile cu probleme am depistat doar patru litri de bionet, la Spitalul din Novaci. A fost dispusă măsura blocării produsului şi a fost returnat producătorului pentru înapoierea banilor. A fost verificată şi o firmă din Gorj care aduce astfel de substanţe şi nu aveau nimic pe stoc din loturile cu probleme“, a declarat Marius Boeriu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS