Tânăr arestat pentru trafic de droguri, după descinderile DIICOT

Anchetatorii au confiscat peste un kilogram de muguri de canabis
Autori


Un tânăr a fost arestat preventiv şi altul pus sub control judiciar pentru o durată de 30 de zile, în urma descinderilor DIICOT Gorj care au avut loc în Turceni şi în localităţile limitrofe, la finalul săptămânii trecute. Oamenii legii au confiscat echipamente şi un kilogram de muguri de canabis. Opt persoane au fost conduse la audieri. Dintre acestea, una a fost arestată preventiv şi alta a fost pusă sub control judiciar. „Soluția pe scurt: Admite propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Gorj de arestare preventivă a inculpatului S.E.N. Dispune arestarea preventivă a inculpatului S.E.N, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal şi art. 41 alin. (1) Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 02.03.2019 şi până la data de 31.03.2019, inclusiv. În baza art. 230 C.pr.pen., dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pentru inculpat. În baza art. 227 alin. 1 C.pr.pen. respinge propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul S.M. În baza art. 227 alin. 2 C.pr.pen. raportat la art. 202 alin. 4 şi art. 215 C.pr.pen. dispune luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu privire la inculpatul S.M., pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 02.03.2019 până la 30.04.2019, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, faptă prev. şi ped. de art. 2 alin.(1) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod penal. În baza art. 215 alin. 1 şi alin. 2 lit. a şi d C.pr.pen. dispune ca inculpatul pe durata măsurii preventive a controlului judiciar să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze organul judiciar cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; să nu depăşească limita teritorială a României; desemnează ca organ judiciar de supraveghere a respectării obligaţiilor IPJ Gorj – Poliţia Oraşului Turceni – Compartimentul Supravegheri Judiciare. Atrage atenţia inculpatului Sfîrlogea Marian asupra prevederilor art. 215 alin. 3 C.pr.pen. referitoare la înlocuirea măsurii controlului judiciar în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor ce îi revin. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 02.03.2019, ora 15.00“, potrivit Tribunalului Gorj. Inculpatul nu are voie să ia legătura cu anumite persoane, martori în dosar, şi cu alt inculpat.

Descinderi la mai multe locuinţe


Polițiștii antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate și procurori DIICOT din Gorj au descins la finalul săptămânii trecute la șapte locuințe din județ, fiind puse în executare opt mandate de aducere. Au fost vizate persoane bănuite de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu droguri de risc. În urma perchezițiilor, au fost ridicate 60 g seminţe de canabis, 1 kg muguri de canabis, un grinder de mărunțire a fragmentelor vegetale, două cântare de precizie, două ţigarete confecţionate artizanal ce conţin fragmente vegetale, foiţe folosite pentru confecționarea țigărilor, un pistol cu capsule CO2, patru butelii cu gaz, un recipient cu bile din plastic, cinci telefoane mobile, o tabletă și 2.500 de lei. Sprijinul operativ a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română. În activități au fost angrenați și luptători pentru acţiuni speciale din Gorj, alături de jandrami.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 4 martie 2019

Actualitate

» Spital din România cu turnicheţi împotriva chiulului de la muncă
» Un tablou terifiant, găsit într-un pod prăfuit s-ar putea vinde pentru 171 milioane de dolari
» Bebeluşul care a ajuns în comă la București după ce a fost internat o zi la spitalul din Vâlcea a murit
» Viorica Dăncilă: Decât să vorbesc liber şi să spun prostii, mai bine să am o hârtiuţă în faţă
» Proiectul de modificare a controversatei Ordonanțe 7, pus în dezbatere publică. Se elimină prevederile privind interzicerea delegărilor și condiția bunei reputații. Nicio schimbare privind contestata secție de anchetare a magistraților
» OUG 114 a fost adoptată tacit de Senat, în timp ce premierul dă explicații în Camera Deputaților în legătură cu actul normativ
» (Studiu) Cele mai căutate joburi în luna februarie: șofer, contabil și inginer
» MADR prelungește termenul de depunere pentru proiectele aferente submăsurii 16.1
» Poliţia din Râmnicu Vâlcea, în alertă. Caută două fete de 13 şi 14 ani, dispărute de acasă
» Trei marinari români ar fi fost răpiţi, după ce vasul pe care erau a fost atacat de piraţi în Togo
» BNR: Punerea sub semnul întrebării a rezervei de aur e și o formă de răspândire a unor informații false
» India: Aproximativ 230 de milioane de oameni au participat la baia ritualică în cadrul festivalului Kumbh Mela

Publireportaj

» GTK RO îşi măreşte echipa
» Trei zile de superreduceri la Târgul de Turism al Olteniei, ediția a IV-a

Dolj

» Dorele, ne mişcăm şi noi mai cu talent? (GALERIE FOTO)
» Posturi scoase la concurs pentru Centrul de Cardiologie de la SJU
» Fostul primar din Sadova, la apel
» Corupția din sănătate face victime, Dr. Eleodor Cârstoiu: „Este nevoie de schimbarea mentalităților“
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Motociclist rănit, pe bulevardul 1 Mai
» Dumitru Prunariu, primul cosmonaut român, va susține o conferință la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova
» Dolj: Peste 160 de sancţiuni, aplicate ieri

Gorj

» Tichete sociale de Paşte, pentru persoanele nevoiaşe din Rovinari
» APIA primeşte cererile unice de plată de la fermieri
» Număr record de şcoli înscrise în concursul „Școala Zero Waste“
» Drumul Expres Târgu Jiu – Craiova este prins în bugetul din 2019
» Gorj: Bărbat de 38 de ani, găsit spânzurat de grinda casei
» Câştigătorii festivalului Mărţişoare Folclorice – Stoina
» Gorj: Se vizează carnetele de rentier agricol
» Cofetărie din Târgu Jiu, amendată cu 10.000 de lei

Vâlcea

» Restricţii de trafic în municipiul Râmnicu Vâlcea
» Vâlcea: Lucrări pe un tronson al DN 7, timp de trei zile
» Vâlcea: Bărbat rănit grav, pe trecerea de pietoni
» Vâlcea: Primăria achiziţionează noi containere închise pentru colectarea deşeurilor
» Doi vâlceni prinşi circulând cu peste 100 de km/h

Sport

» Craiova II şi Astra II s-au anihilat (FOTO, VIDEO)
» Trei medalii pentru SCM Craiova la Cupa României
» Fotbal / “U” Craiova a dezamăgit cu Astra
» Fotbal / Echipele „satelit“ ale Universităţii Craiova şi Astra au remizat

Sanatate

» Cum scapi de sughiț
» Care sunt beneficiile consumului de cartofi

Educatie

» Ce trebuie să ştiţi despre înscrierea copiilor la şcoală

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Luke Perry, cunoscut pentru personajul Dylan din serialul „Beverly Hills”, a murit
» Tratament pentru unghii fragile, făcut în casă
» Ce este căldura?
» YouTube opreşte comentariile de la unele clipuri din cauza pedofililor
» Plăcintă cu iaurt și fructe
» Cum tratezi fiecare cicatrice apărută în urma coșurilor, în funcție de tipul acesteia

Top