16.2 C
Craiova
marți, 30 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAlunecare de teren în comuna Bustuchin, în zona râului Amaradia

Alunecare de teren în comuna Bustuchin, în zona râului Amaradia

Câteva gospodării din comuna Bustuchin sunt afectate de o alunecare de teren reactivată ca urmare a precipitaţiilor din ultima perioadă. Alunecarea de teren se manifestă în zona râului Amaradia, iar câteva gospodării se află în apropiere şi riscă să fie afectate în ceea ce priveşte structura de rezistenţă. Ion Călinoiu, şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj, a precizat că au fost realizate deja câteva lucrări de consolidare a malului apei, prin decolmatări în albie şi amenajarea unei structuri de sprijin. În zonă a ajuns şi o Comisie de specialişti, care a făcut o evaluare. Aceasta va sta la baza unei documentaţii care va fi trimisă la guvern pentru obţinerea de finanţare. Ion Călinou a declarat că este necesară o lucrare de amploare care va urmări consolidarea malului, având în vedere că la erodarea acestuia contribuie şi torenţii care vin de pe versant.

Zone predispuse la alunecări

Conform lui Ion Călinoiu, zona Bustuchin este predispusă alunecărilor de teren şi apariţiei de situaţii de urgenţă. Prin urmare, în zonă vor avea loc investiţii. Şeful Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj a mai spus că lucrări de consolidare sunt programate şi pe cursurile râurilor Jiu, Amaradia şi Gilort. Călinoiu spune că se doreşte ca prin astfel de investiţii să se evite inundaţii soldate cu pagube majore, precum cele din anul 2014 de pe râul Gilort, în oraşul Novaci. „Avem nevoie de fonduri de la guvern pentru lucrarea de la Bustuchin. În rest, ne-am concentrat cu investiţiile din acest an pe punctele unde de regulă apar situaţii de urgenţă. Facem acele investiţii de consolidare în zona râurilor Jiu, Gilort şi Amaradia“, a declarat Ion Călinoiu, directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS