5.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTârgul Gaudeamus și-a deschis porțile în Bănie

Târgul Gaudeamus și-a deschis porțile în Bănie

Foaierul Teatrului Național „Marin Sorescu“ Craiova găzduiește, începând de ieri până duminică, 3 martie, cea de-a 18 ediție a tradiţionalei sărbători a cărţii, Târgul Gaudeamus. Târgul îi invită pe cei dornici de lectură la o explozie de cunoaştere prin literatură. Peste 50 de expozanţi reuniți în 40 de standuri, reprezentând principalele categorii active pe piața de carte și educație din România, vin în fața publicului iubitor de lectură cu titluri pentru toate categoriile de vârstă.
În cadrul târgului a avut loc şi lansarea volumului „Pentru neam și țară!“, o culegere de cântece patriotice subintitulată „Cântecul patriotic în educația tineretului“, scrisă de profesorul Marian Niță sub egida Editurii de Sud. Această culegere de cântece patriotice este un îndemn către asumarea responsabilității.
„Ca să vorbești astăzi despre patriotism, despre neam și țară cred că trebuie să ai o cultură și o trăire aparte. Noi, dascălii, ne asumăm această responsabilitate, prin ceea ce facem noi la templul acesta al școlii. Credem că menirea noastră de dascăli este aceea de a forma caractere, iar un caracter adevărat, un caracter nobil, un caracter care emană lumină este și acela ce trebuie să aibă patriotism. A le vorbi elevilor noștri despre domnitorii pe care i-a avut țara noastră, despre ceea ce s-a realizat prin sângele eroilor acestui neam este un act de responsabilitate“, a declarat directorul seminarului teologic ortodox din Craiova, Ionuț Pătularu.
Marian Niță este un nume pe care îl găsim pe copertele a zeci de cărți de biologie și multe alte științe înrudite cu această materie, îndeosebi teologia. Acest volum este un omagiu adus colonelului Constantin Dindirică și este compus din două părți. Prima parte conține cântece corale patriotice, iar a doua parte cântece patriotice din folclorul românesc.
„Această carte pe care am scris-o pentru neam și țară este un omagiu, un respect față de eroii noștri. Această carte a fost scrisă în memoria domnului colonel Constantin Dindirică. Ţin să muțumesc și Editurii de Sud, unde am editat această carte, și întregului colectiv“, a declarat profesorul Marian Niță.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS