CNI comandă lucrări suplimentare la stadionul „Ion Oblemenco“. Vezi unde va interveni constructorul

Gazonul de pe „Ion Oblemenco“ s-a menţinut bine la primul meci din 2019, dar ar avea nevoie de lucrări de dren suplimentar (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Autori


La stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova se vor efectua, la sfârşitul acestei luni, unele lucrări suplimentare care au legătură cu gazonul. Cu toate că suprafaţa de joc a arenei de 55 de milioane de euro s-a prezentat bine la primul meci din acest an, comparativ cu alte dăţi, tot ar mai fi nevoie de unele lucrări care să ajute gazonul. O astfel de intervenţie ar urma să se facă în perioada următoare şi ar viza sistemul de drenaj. „La începutul acestei luni, am avut o întâlnire cu constructorul la Compania Naţională de Investiţii (cea care a finanţat construirea stadionului – n.r.), iar după meciul cu CFR Cluj, pe la sfârşitul lunii februarie, constructorul (CON-A Sibiu – n.r.) va aduce o echipă care va face nişte lucrări de dren suplimentar pentru pânza freatică, care, aşa cum s-a constatat, este permanent prea sus şi asta afectează starea gazonului. Important este ca aceste lucrări, care nu afectează gazonul, pentru că se execută pe porţiunea dintre tribune şi suprafaţa de joc, să se facă cât mai repede, iar după aceea o să constatăm dacă totul este OK sau nu. Oricum, în toată această iarnă noi am ţinut gazonul în parametrii specificaţi în cartea tehnică“, a precizat, pentru GdS, primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Pentru a întreţine suprafaţa de joc de pe „Oblemenco“, RAADPFL Craiova, regia din cadrul primăriei care a preluat spre îngrijire gazonul din vara anului trecut, a încheiat şi un contract de consultanţă de specialitate. Contractul a fost semnat la începutul lunii ianuarie, cu o societate din Bucureşti care va încasa 26.300 de euro într-un an (2.200 de euro pe lună). Pentru aceşti bani, un specialist al firmei respective s-ar deplasa de cel puţin două ori pe săptămână la Craiova, pentru a da indicaţii în materie de întreţinere a suprafeţei de joc. Ce ar face concret acest specialist? Ar interpreta informaţiile oferite de softul care monitorizează gazonul şi care aparţine firmei olandeze ce s-a ocupat de acesta în perioada în care mentenanţa a revenit constructorului (în primele şase luni după inaugurarea arenei). „RAADPFL, regia care se ocupă acum de mentenanţa gazonului, a adus un specialist pentru că acel soft despre care v-am spus că este în Olanda şi urmăreşte umiditatea, pânza freatică şi toate celelalte lucruri legate de gazon oferă nişte informaţii, dar ceea ce ai de făcut pe baza lor nu poţi să şti decât dacă ai un specialist care să te îndrume“, a explicat edilul Mihail Genoiu.




Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de vineri, 15 februarie 2019

Actualitate

» Mandat de arestare în lipsă pentru încă un traficant de etnobotanice. Cum opera rețeaua
» Secția pentru anchetarea magistraților: Kovesi ar fi cerut și primit peste 268.600 de lei pentru aducerea în țară a lui Nicolae Popa
» Colesterol: alimente sănătoase care scad nivelul colesterolului
» Pasta de dinţi cu calciu: cum se foloseşte şi când este recomandată
» În lumea operei
» Hepatita B: ce este şi cum o poţi trata
» Lidl retrage de la vânzare fulgi de cocos. Produsul conține dioxid de sulf nedeclarat pe etichetă
» Comisia de trecere la euro a publicat planul concret prin care România va adopta moneda unică în 2024. Care sunt micile plusuri și care sunt marile minusuri
» Cercetări extinse în dosarul lui Kovesi: Este verificat comunicatul transmis în 2017 de Parchetul General privind aducerea în țară a lui Nicolae Popa – surse
» Un sistem de generare Fake text bazat pe Inteligență Artificială ar putea fi prea periculos pentru a fi făcut public, spun creatorii săi
» Start-Up Nation 2018-2019: Antreprenorii din București, Cluj și Ilfov, de 6 ori mai puțini decât în 2017
» După Vâlcov, și ministrul Marius Budăi a rămas fără permis, după ce a condus cu viteză în județul Iași
» Protocol între Colegiul Medicilor și Ministerul Sănătății: Vor face schimb de informații pentru a preveni cazurile de medici falși
» Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei
» Acţiune pentru prevenirea faptelor de comerţ ilicit
» Cercetătorii au descoperit un nou tip de magnet
» Zboruri anulate pe aeroportul din Dubai după detectarea unor drone neautorizate
» Psihoza – diagnostic, manifestări, tipuri şi tratament
» Cererea lui Kovesi de recuzare a Adinei Florea a fost respinsă
» Un tablou a lui Gauguin, estimat la aproape un milion de euro a scos la licitaţie
» Acum se pot şterge mesajele trimise din greşeală pe Facebook Messenger
» Google Chrome va avea o extensie care alertează utilizatorii în cazul furtului datelor de acces
» Primul român care a zburat în Cosmos, Dumitru Prunariu, se întâlneşte cu publicul craiovean
» Dăncilă, în Parlament: România este în topul statelor cu cea mai mare dezvoltare din Uniunea Europeană
» Efectele telefonului mobil asupra noastră
» Petiţie pentru ca trecerea de cale ferată din zona fostei Avicola Târgu Jiu să fie semaforizată
» Gorj: Despăgubire de 2,1 milioane de lei, plătită pentru un caz de malpraxis
» Laura Kovesi a ieşit de la audieri
» Parlamentul a adoptat proiectul bugetului pe 2019
» Codruța Kovesi a ajuns la sediul Parchetului General pentru audieri
» Ce a păţit un şofer neamţ care a urmat orbeşte instrucţiunile GPS
» ​„Fake news” PSD se laudă pe Facebook că el mărește alocațiile copiilor, deși amendamentul a aparținut PNL și a fost votat de doar trei social-democrați
» Doi cetățeni turci, ascunși deasupra cabinei unui camion, depistaţi la P.T.F. Calafat
» Premierul Dăncilă, discuţii cu Dragnea, în biroul de la Cameră, înaintea votului final pe buget
» Parlamentul adoptă astăzi proiectul de buget pe 2019
» ANOFM: 956 locuri de muncă vacante în Spaţiul Economic European, prin reţeaua EURES
» Fostul premier Victor Ponta, martor în dosarul lui Kovesi, audiat la Parchet

Dolj

» Craiova: Zonele în care pot fi găsiţi comercianţi cu produse specifice de Dragobete, 1 şi 8 Martie
» Dolj: Comercianţi din domeniul morărit-panificaţie, amendaţi cu peste 95.000 de lei
» Craiova: Se închide temporar pasajul subteran
» Craiova: Bănuit de tâlhărie, reţinut de poliţişti
» Proiectul Comunitar „Democrație europeană pentru cetățeni informați. Evaluarea transparenței decizionale și accesului cetățenilor la informațiile publice în instituțiile publice din municipiul Craiova”

Mehedinţi

» UPDATE (Video) Mehedinţi: Taxi lovit de tren, la Orşova. Unul dintre pasageri a murit
» Mehedinţi: Unde vor fi amplasate radarele în judeţ până pe 17 februarie

Vâlcea

» Începe plantarea de flori pe domeniul public din Râmnicu Vâlcea

Sport

» Simona Halep, în finala de la Doha după ce a fost condusă cu 4-1 în decisiv
» Fotbal / Trupa lui Guşatu a învins la Slatina
» Fotbal / S-au tras la sorți duelurile pentru barajul de promovare în Liga a III-a

Sanatate

» Încă trei persoane au murit din cauza gripei. Numărul total al deceselor a ajuns la 127

Magazin

» Reţeta zilei: Gyros grecesc cu pui şi tzatziki

Top