Sunt fierberi în toate primăriile și consiliile județene, unde economiștii fac simulări și tot nu le iese un buget din care să-și acopere cheltuielile. „Am văzut până astăzi zece variante“, a spus președintele CJ Olt, anunțând că oamenii din aparatul propriu au început calculele.
Nici până la această dată primarii și președinții consiliilor județene nu știu clar pe ce sume se pot baza pentru construirea bugetului pentru 2019, dar nici ce cheltuieli vor fi nevoiți să susțină. Din ultimele variante care au ajuns în teritoriu se vorbește de susținerea mai multor cheltuieli care țin de protecția socială, plata asistenților personali urmând să treacă în sarcina bugetelor locale. O cheltuială imensă, se vaită primarii, care acum suportă doar 10% din nivelul acestor sume.
Speranța, în cazul în care de la guvern proiectul pleacă într-o formă care nu-i avantajează pe cei din teritoriu, este Parlamentul, a spus-o președintele CJ Olt, totodată și președinte executiv al PSD Olt, Marius Oprescu (foto), acesta ferindu-se, în schimb, să-i critice pe artizanii proiectului contestat public de alți primari și președinți de CJ-uri.
„Am văzut mai multe variante de buget, așteptăm să vedem care variantă rămâne, e devreme să ne pronunțăm asupra variantelor. Eu am văzut până astăzi zece variante. Proiectul de buget, cum va pleca de la guvern, va merge-n parlament. Acolo, cu siguranță, din experiența anilor trecuți, va suferi modificări, pentru că fiind mai mulți, dezbaterea va fi mai puternică și sperăm să iasă un buget echilibrat pentru comune, orașe, municipii și consiliul județean“, a spus Oprescu.
Deși în fiecare primărie se fac fel de fel de calcule, la acest moment încă multe lucruri sunt neclare.
„Ultima variantă ieșită ca și variantă de propunere e o variantă în care sumele cresc foarte mult la toate UAT-urile, deci nu numai la consiliile județene, dar în același timp toate UAT-urile trebuie să-și asume și preluarea unor cheltuieli, trebuie făcute o serie de simulări, văzut dacă aceste sume, care sunt destul de mari, adică 400 de lei ori numărul de locuitori la nivel de județ și 1.200 ori numărul de locuitori la nivel de comune, orașe, municipii, dacă toate aceste sume vor acoperi suplimentarea cheltuielilor care urmează să le și susțină aceste UAT-uri. Dacă vor reuși să le acopere și le și rămân bani pentru o serie de reparații și cofinanțări la investiții, atunci lucrurile sunt foarte în regulă“, a mai spus Oprescu.
Principala solicitare a primarilor, și o promisiune pe care partidul de guvernământ a făcut-o, a fost aceea că 60% din impozitul pe venit va rămâne la dispoziția localităților, un scenariu care avantajează acele localități în care există operatori economici. Chiar și varianta în care la cotele defalcate se adaugă sume repartizate în funcție de numărul de locuitori îi poate dezavantaja pe primari, dacă aceștia vor fi obligați să suporte noi categorii de cheltuieli din bugetul local.