25.5 C
Craiova
marți, 7 mai, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljHoţ găsit de poliţişti în dulap, într-o grădiniţă

Hoţ găsit de poliţişti în dulap, într-o grădiniţă

Un bărbat de 31 de ani, din Ploieşti, s-a ales cu un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tentativă de furt calificat, după ce a intrat prin efracţie într-o grădiniţă din municipiul Craiova. Bărbatul nu a apucat să fure nimic şi a încercat să scape de poliţişti, ascunzându-se într-un dulap.
Potrivit poliţiştilor doljeni, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, „în urma sesizării primite de la dispeceratul unei firme de pază, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie Craiova au prins în flagrant un bărbat de 31 de ani, din Ploieşti, judeţul Prahova, care, prin escaladarea gardului şi forţarea unui geam termopan, a pătruns în incinta unei grădiniţe din Craiova, acesta fiind găsit ascuns într-un dulap. În cauză, cercetările au fost demarate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat“.
Mai exact, firma de pază a sesizat faptul că s-a declanşat alarma la grădiniţa respectivă, iar când au ajuns la adresa indicată, oamenii legii au observat că o fereastră fusese forţată, aşa că au verificat grădiniţa. Aşa au ajuns să dea peste bărbatul de 31 de ani, care se ascunsese
într-un dulap. Reprezentanţii IPJ Dolj au mai precizat că bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în arest, urmând să fie dus în faţa procurorilor craioveni cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS