Consumatori de droguri, depistaţi în centrul oraşului Târgu Jiu

Poliţiştii locali au ajuns imediat la locul evenimentului
Autori


Poliția Locală a Municipiului Târgu Jiu a acționat la finalul săptămânii trecute pentru depistarea și identificarea unor tineri care au consumat produse cu efect halucinogen. Din rapoartele întocmite reiese că, în timp ce executau serviciul de patrulare, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au fost sesizați, prin dispeceratul instituției, cu privire la faptul că pe strada Theodor Aman din municipiul Târgu Jiu se aflau doi tineri căzuți lângă o bancă. În urma verificărilor, agenții constatatori au procedat la legitimarea tinerilor, ocazie cu care a reieșit că sunt domiciliați în municipiul Târgu Jiu. Pe parcursul discuțiilor purtate cu aceștia, agenții constatatori au observat că nu erau coerenți în vorbire și nu își păstrau echilibrul, ei fiind suspectați de consumul unor substanțe cu efect halucinogen. De asemenea, asupra lor au fost găsite foițe de staniol în interiorul cărora se afla un praf brun-verzui și un cuțit cu o lungime de 30 de centimetri. Substanțele au fost recunoscute de cei doi tineri, iar conform declarațiilor făcute, acestea erau de tip etnobotanic. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Târgu Jiu în vederea continuării cercetărilor.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de marţi, 16 octombrie 2018

Actualitate

» CCR va decide, joi, în legătură cu validarea referendumului pentru familie
» Ion Iliescu, printre cei care vor fi chemaţi la audieri de Comisia SPP. Pe listă mai sunt şi alte nume „grele”, precum Dragnea sau Băsescu
» România, pe loc fruntaş în Uniunea Europeană în clasamentul ţărilor cu cel mai mare grad al riscului de sărăcie în 2017
» A fost înregistrat primul caz de pestă porcină africană din judeţul Teleorman
» România este obligată de CEDO să achite peste 23.000 de euro pentru o intervenţie a Poliţiei de acum 13 ani
» MAI face apel la şoferii care fac live-uri la volan: Opriţi nebunia asta care a făcut atâtea victime
» Când pică Paştele în 2019
» Cel puţin 13 persoane au fost rănite după un accident chimic produs la o firmă din Germania
» OUG pentru legile justiției, publicată în Monitorul Oficial
» Un român a murit, iar alţi doi sunt răniţi în urma unui accident produs în Belgia
» Toader l-a evaluat pe Augustin Lazăr. Urmează revocarea procurorului general?
» SCANDALUL EMISIILOR: Audi a fost amendată cu 800 de milioane de euro pentru încălcarea normelor la motoarele diesel
» Primăria localităţii Saelele, unde a copilărit Liviu Dragnea, executată silit de Tel Drum pentru o datorie neachitată

Publireportaj

» Investiţii cu fonduri europene în comuna Valea Stanciului

Local

» Cu 1.000 de fermieri mai puțin, dar cu peste 20.000 hectare mai mult la plată în Olt

Dolj

» O angajată a Ford, rănită în tramvai
» Libertate pentru Dinel
» Afară-i frig, în casă-i frig și-agentu nu mai vine!
» Unii nu au ce mânca, alții aruncă mâncarea
» Bomba din proiectul drumului expres Craiova-Piteşti
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Craiova: Gaze sistate pe strada Porumbului din cauza unei avarii
» Distribaz Sud Reţele sistează temporar gazele pe două străzi din Craiova
» Târg de produse artizanale din zona transfrontalieră România-Bulgaria, pe esplanada Teatrului Naţional din Craiova

Gorj

» Asociaţiile de proprietari din Motru nu vor căldură
» Sindicatele anunţă o grevă japoneză la Cariera Lupoaia din Motru
» Număr de urgenţă pentru probleme legate de salubrizare
» Manifestări dedicate „Grevei pâinii“ organizată de mineri pe 19 octombrie 1981
» Evidenţa Persoanelor a deschis un nou serviciu în comuna Runcu
» Gorj: Congres internaţional la Târgu Jiu, dedicat Ansamblului „Calea Eroilor”
» Gorj: Ambulanță implicată într-un accident rutier
» Un nou concert extraordinar al Orchestrei de Cameră „Lyra Gorjului”
» Gorj: Bărbatul de 79 de ani, ars într-un incendiu, a murit
» Gorj: 87 de utilaje pentru intervenţia din sezonul de iarnă 2018 – 2019

Vâlcea

» UPDATE Vâlcea: Un autotren a lovit o maşină. Trei persoane rănite
» Teatrul Municipal „Ariel” Râmnicu Vâlcea participă la Gala Națională de Comedie

Sport

» Fotbal / Mergem la Euro cu „tineretul“! România U21 a surclasat Liechtenstein U21
» Anghel Patrick a triumfat la Zalău
» Voleibaliştii de la SCM „U“ Craiova au meci greu în Capitală
» Handbaliştii Craiovei luptă-n Cupa României. Update: Victorie frumoasă pentru alb-albaştri
» Alex Băluţă: A venit timpul să câştigăm cu FCSB!
» Fotbal / CN de Juniori – seria 6, rezultatele etapei a 3-a

Sanatate

» Beneficiile fructelor uscate
» Cum scăpăm de senzația de amețeală

Educatie

» Programul „Școală după școală”, la Școala Gimnazială „Nicolae Romanescu”

Magazin

» Horoscop
» Bancul zilei
» Pippa Middleton a născut un băieţel
» Mihail va cânta piesa “Who You Are” la concertul anual de Crăciun de la Vatican
» Castanii au înflorit a doua oară într-un oraş din România. Ce anunţă acest spectacol al naturii

Top