Acasă Local Dolj Povestea lui Ştefan, un învingător în lupta cu handicapul

Povestea lui Ştefan, un învingător în lupta cu handicapul

-

Viaţa este o luptă continuă, iar victorioşi ies numai cei care nu renunţă niciodată, oricât de imposibilă pare misiunea. Ştefan Pană are 37 de ani şi deja se poate numi un învingător. De la naştere se luptă cu tetrapareza spastică şi a reuşit să aibă o viaţă normală, în ciuda tuturor obstacolelor și a privirilor necruţătoare de care a avut parte.

L-am întâlnit pe Ştefan la Centrul Social „Sfânta Ecaterina“, alături de mai mulţi colegi ce se confruntă cu dizabilităţi. Zâmbitor şi cu sclipire în ochi, Ştefan ne-a povestit cât de greu e drumul în viaţă pentru o persoană cu dizabilităţi. Cu toate că a îndurat multe, tânărul s-a agăţat de tot ceea ce simţea că îi făcea bine şi s-a hrănit cu visul lui de a avea o viaţă normală şi de a fi fericit. Şi a reuşit, prin multă muncă şi optimism. S-a obişnuit cu boala de care suferă şi şi-a impus să fie mai puternic decât ea. „Am această problemă din naştere. Cât timp am fost mai mic am avut parte de sprijinul părinţilor, dar apoi a venit vremea să mă descurc singur. În România, mentalitatea este atât de greşită încât unii oameni judecă o persoană cu dizabilităţi. La şcoală a fost bine, am făcut o şcoală specială. Apoi am făcut Liceul „Bethoween“. După aceea m-am înscris la Facultatea de Automatică, dar nu am putut să dau examenul, din cauză că scriu foarte greu, aşa că am intrat pe bază de dosar, la subingineri, care e tot la Automatică, dar durează trei ani. Am terminat specializarea audio-video-multimedia. După aceea am tot căutat să mă angajez, dar nu reuşeam. M-am înscris la Asociaţia Vasiliada, iar în 2009 am primit un telefon. Mi s-a spus că există un proiect cu un magazin de bricolaj care vrea să angajeze o personă cu handicap. Am fost acolo patru persoane. Timp de o lună ne-au chemat în fiecare sâmbătă ca să vadă cum ne descurcăm, apoi a trebuit să rămână o singură persoană angajată. Şi am avut noroc să fiu eu. Mi-a plăcut, m-am implicat mult. La început mi-a fost foarte greu, dar am avut colegi de treabă, care m-au ajutat să învăţ. Acum magazinul la care lucram a fost preluat de altă companie, iar directorul a fost mulţumit de mine şi m-a păstrat. Cred că persoanele cu handicap sunt mai conştiincioase tocmai pentru a arăta că pot să facă ceva. Aşa sunt şi eu. Când am aflat că m-au angajat a fost cea mai frumoasă zi din viaţa mea. Nu credeam că se va întâmpla aşa ceva. Trebuie să spun că am avut mare noroc“, a povestit Ştefan Pană.

Cea mai grea luptă este cea împotriva prejudecăţilor

Pe lângă suferinţele pe care le-a avut din cauza bolii, Ştefan a avut de îndurat cuvinte crude din partea oamenilor care, cel mai porbabil, nu s-au pus niciodată în locul lui. „Am avut parte de o experienţă foarte neplăcută. Am avut o discuţie cu un client, în magazin, care mi-a spus că cine m-a angajat pe mine acolo. Eu nu i-am dat niciun răspuns, mi-am văzut de treaba mea. Dacă am observat că nu voia să vorbească cu mine, am chemat alt coleg şi l-a servit el“, a mai spus Ştefan.
Peste prejudecăţi a trecut tot cu ajutorul oamenilor. „În general, oamenii dacă văd că îi ajuţi şi te pricepi sunt bucuroşi, chiar apreciază că o companie angajează o persoană cu probleme. Am avut de curând parte de o experienţă foarte plăcută. Am avut o vizită la magazinul la care lucrez şi era şeful pe lângă noi. Şi atunci a venit un client care mă cunoştea de la celălalt magazin şi i-a spus şefului că eu eram unul dintre cei mai buni angajaţi de la fostul magazin. Am rămas impresionat. Nu caut neapărat să mă laude cineva. Eu vreau doar să îmi fac meseria aşa cum trebuie, dar am fost bucuros că a spus acest lucru despre mine“, a adăugat Ştefan.

Copilul, cea mai puternică motivaţie

Boala de care suferă şi greutăţile de care s-a lovit de-a lungul timpului l-au făcut să fie temător, iar Ştefan nu credea că va putea să aibă un copil şi să îl îngrijească aşa cum se cuvine. Anul trecut, Ştefan a avut parte de cea mai mare minune din viaţa lui. Soţia i-a dăruit un copil perfect sănătos, pe care îl cresc cu multă iubire. „Pe soţia mea am cunoscut-o în 2004. Are şi ea probleme de sănătate. În 2007 ne-am mutat împreună, într-o cameră de cămin, unde am locuit până în 2011. Nu a fost uşor deloc. În 2015 am reuşit să îmi iau o garsonieră prin Prima Casă. Apoi am decis să facem un copil, pe 14 aprilie a împlinit un an. Am fost cel mai fericit când a venit pe lume, mai ales că este perfect sănătos. Îmi era frică să nu aibă şi el probleme. Copilul este cea mai mare realizare a mea, iar apoi serviciul. În România este o minune că am reuşit acest lucru, pentru că este foarte greu să îşi găseşti de lucru în situaţia mea. Soţia mea, de exemplu, este tot o persoană cu dizabilităţi şi a reuşit să muncească doar doi ani la o asociaţiei, care s-a desfiinţat, din păcate. De atunci nu a mai găsit. Ea vorbeşte puţin mai greu decât mine, dar e mai sănătoasă. Însă, e foarte greu să îi convingi pe oameni să te angajeze dacă ai un handicap. Eu sper ca, uşor-uşor, să se schimbe mentalitatea. Vă spun sincer, mie îmi era teamă să facem un copil, credeam că nu o să ne descurcăm, dar soţia şi-a dorit mult, l-am făcut şi uite că acum e bine. Suntem foarte fericiţi şi este cel mai frumos lucru din casa noastră. Dacă stai să te gândeşti, orice lucru este greu pe lumea asta, dar dacă îşi doreşti foarte mult, trebuie să pui în practică. Pe mine mă motivează cel mai mult copilul şi faptul că trebuie să ţin cât de mult pot de serviciul pe care îl am pentru a-mi putea întreţine familia. Acum am o responsabilitate mare. Nu vreau să renunţ la luptă, niciodată. Pentru copil îmi doresc să fie sănătos şi să nu treacă prin ce am trecut eu. O să încerc cât pot de mult să îi ofer o viaţă liniştită, fără prea multe griji. Mi-aş dori, pentru când se va face mai mare, să trăiască într-o Românie mai deschisă şi mai modernă. În general, oamenii dacă văd că îi ajuţi şi te pricepi sunt bucuroşi, chiar apreciază că o companie angajează o persoană cu probleme“, a mai spus Șerban.

ȘTIRI VIDEO GdS