Firmele craiovene încep să angajeze navetiști

În industria auto din Craiova au început să își facă apariția angajații navetiști
Autori


Schimbările de pe piața forței de muncă îi determină pe angajatori să accepte angajați din afara Craiovei, din lipsă de muncitori pe plan local. În condițiile în care o parte dintre noii angajați din industrie fac naveta de la zeci de kilometri de municipiu, dacă numărul lor va crește pe viitor, atunci se pune presiune pe infrastructura de transport a oraşului.

Migrația forței de muncă din Craiova și din Dolj către alte zone din țară și, în special, către străinătate, începe să schimbe comportamentul celor care vor un loc de muncă neapărat, aceștia acceptând să facă naveta de la țară la Craiova sau din orașele mai mici din jur către municipiul reședință de județ.

Firme craiovene care activează în industrie au angajați care fac naveta de la distanțe de până la 30 de kilometri de municipiu, din Filiași, din Segarcea, precum și din Podari, Cârcea, Malu Mare și din alte comune din jur, dar și din Balș sau din alte localități din județele vecine Doljului.

Circa 80% dintre persoanele nou angajate din industria auto au fost recrutate din Craiova, iar aproximativ 20% fac naveta din localități limitrofe și chiar de la distanțe mai mari de câțiva kilometri de municipiu. Zona aceasta a Olteniei este în faza incipientă în a aduce navetiști din alte localități, aici industria auto fiind în prezent în fază incipientă. În alte zone puternic industrializate sunt multe parcuri industriale. În plus, în zona Timișoarei, industria componentelor auto a căpătat amploare în ultimii ani, astfel că zona a atras și o parte din forța de muncă din alte regiuni, inclusiv din Oltenia. Acum tendința este alta, industria auto din Craiova (producătorul auto și furnizorii lui) începe să atragă forță de muncă din afara Craiovei, însă într-o fază incipientă față de ceea ce s-a întâmplat în alte zone. Anul trecut, după ce Ford a angajat 1.800 de persoane, reprezentanții companiei au precizat că circa 13% din noii angajați provin din afara Craiovei. Pe viitor, dacă criza forței de muncă se va acutiza, navetiștii s-ar putea înmulți în Craiova, dacă se vor mai crea multe locuri de muncă, în interval scurt de timp.

„Craiova încă oferă forță de muncă în industrie. La noi această practică încă nu s-a dezvoltat prea mult. Există județe, cum ar fi Timiș, în care se face naveta din alte localități și chiar de la Reșița, respectiv de la 60-100 de kilometri și poate chiar peste această distanță. În Craiova încă nu am ajuns la o astfel de situație, dar totuși se face naveta de la o distanță de 30 de kilometri de municipiu“, a precizat directorul firmei de recrutare Manpower, George Decebal Păunescu, la emisiunea „Economia Sudului“, de la Radio Sud.

Angajatorii încă nu își permit să susțină mulți navetiști


Întrebat dacă firmele aduc muncitori din afara municipiului încercând să recruteze în alte localități sau viitorii navetiști aplică singuri pe posturile scoase de diverse societăți craiovene, directorul firmei de recrutare a spus: „Încă nu apelează firmele foarte des la astfel de situații. Am să vă dau exemplu tot din alte zone ale țării, cum ar fi în zona de vest, în București sau Pitești, unde efectiv angajatorii îi aduc din alte regiuni. Oltenia a fost până anul trecut un exportator de forță de muncă înspre alte regiuni din țară. În special din Mehedinți și Gorj a fost un adevărat exod către Banat, către zona Transilvaniei, iar firmele erau dispuse să plătească atât transportul, cât și cazarea în unele cazuri, și chiar și diurna pentru acești muncitori“, a mai explicat George Decebal Păunescu, la emisiunea „Economia Sudului“. În astfel de situații, costurile cu forța de muncă nu sunt mici, iar „angajatorii doljeni încă nu sunt pregătiți pentru a face pasul acesta și de aceea nu ies foarte des în exteriorul Craiovei. Se întâmplă foarte rar, doar atunci când sunt volumele de angajări foarte mari într-un timp scurt și nu au posibilitate să atragă atâția oameni din Craiova“, a mai spus el. Specialistul în recrutare de forță de muncă citat a mai precizat că în viitorul apropiat, din cauza lipsei acute de forță de muncă de pe piață, firmele din Oltenia vor fi nevoite să apeleze la angajați din rândul imigranților.

Banca Mondială: „Navetismul pune presiune pe infrastructura de transport“

Cu cât mai mulți navetiști ajung dimineața la lucru, cu atât mai mult s-ar pune presiune pe infrastructura rutieră: aglomerația la intrările în oraș ar fi mai mare, va fi nevoie de parcări mai multe la firmele angajatoare și chiar în oraș. Deocamdată, Craiova nu este la nivelul altor mari municipii, din punct de vedere al navetiștilor, pentru că industria nu este foarte dezvoltată și nu mai sunt disponibile mii de locuri de muncă în oraș, pentru a atrage mulți navetiști.

Experți ai Băncii Mondiale, care a prezentat un studiu la Craiova în noiembrie anul trecut, realizat în colaborare cu Comisia Europeană și intitulat „Orașe magnet: migrație și navetism“, demonstrau că, în viitorul apropiat, infrastructura de transport a Craiovei nu va mai face față, dacă numărul navetiștilor va crește. „15% din salariații care lucrează în zona Craiovei fac naveta, ceea ce înseamnă aproape 25.000 de persoane, o presiune importantă asupra infrastructurii de transport, dar și o sursă de venituri pentru bugetul local. Totuși, bazinul de recrutare e redus, iar rata navetismului plasează orașul doar pe locul 35 în țară, la egalitate cu Giurgiu sau Călărași, din cauza ofertei reduse de locuri de muncă“, se arată în studiul Băncii Mondiale, realizat comparând situații din marile orașe ale României, unde navetismul este mult mai dezvoltat decât la noi.



Comenteaza acum

Alte stiri

Sumarul ediției de luni, 26 martie 2018

Actualitate

» Primul termen în dosarul “Mineriada”, în care este judecat Ion Iliescu
» Legile justiției, la un nou final. Senatul a adoptat cele trei proiecte, modificate după deciziile CCR
» Mai multe cartiere din Târgu Jiu rămân fără apă
» Senatul a adoptat Legea referendumului. Cererea de reexaminare a lui Iohannis, respinsă
» Primul artist care a câştigat concursul Eurovision a decedat
» Dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma va fi rejudecat, a decis instanţa supremă
» Încă doi români morţi de gripă! Bilanţul a ajuns la 112
» Cutremur cu magnitudinea de 7 grade în Papua Noua Guinee
» INHGA: Cod portocaliu de inundaţii pe Dunăre cu depăşiri ale Cotelor de apărare, până pe 6 aprilie
» Pălinca românească, la mare căutare în străinătate
» PNL anunță că va contesta din nou legile justiţiei la Curtea Constituţională
» Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, că doze de imunoglobulină vor sosi în ţară în această săptămână.
» „Zilele Ortodoxiei”, organizate de ASCOR Craiova
» Comisia parlamentară specială – raport favorabil pentru modificările la cele trei legi ale Justiţiei
» Germania, Italia şi Franţa, principalii parteneri comerciali ai României în 2017

Local

» O maşină s-a răsturnat în satul Gvardeniţa
» Circulaţia se închide pe centura oraşului Călimăneşti
» (VIDEO) Urmărire ca-n filme la Slatina
» Focar de rujeolă în Slatina
» A început supraimpozitarea unor case și terenuri din Craiova

Dolj

» Întreruperi energie electrică de mâine
» Fost șef la Fisc, cinci ani de puşcărie
» Despăgubiri pentru viața unui polițist local
» Periferia Craiovei, distrusă de ploi şi zăpadă
» Comercianții din Chiriac, mutați în Târgul Municipal
» Noile reguli ale UE privind protecția datelor cu caracter personal
» Infiltraţii la stadionul “Ion Oblemenco” din Craiova (VIDEO + GALERIE FOTO)
» Craiova: Urmărit naţional depistat de poliţişti aflaţi în timpul liber
» Producții din București și Iași ajung la Craiova, în aprilie, la Teatrul Naţional

Gorj

» Un nou Consiliu de Administraţie pentru Transloc SA
» Zece elevi din Târgu Jiu, calificaţi la o competiţie de robotică din Detroit, SUA
» Noul adăpost pentru câinii fără stăpân va fi amplasat pe strada Carierei
» Moartea lui Viorel Gârbaciu, pierdere majoră pentru cultura gorjeană
» Municipalitatea închiriază două foste centrale termice
» 100 locuri de muncă în Marea Britanie la cules de căpşuni
» CEO dă în judecată BVA Coal şi cere plata unor penalităţi la contractul de export cărbune în Serbia
» Scutiri de la plata impozitelor pentru cetăţenii cu venituri mici
» „Şcoala Altfel“, la ISU Gorj
» Mai multe cartiere din Târgu Jiu rămân fără apă
» Încă două blocuri ANL la Târgu Jiu
» Gorj: Bătrână găsită moartă într-un apartament
» Gorj: Un tânăr de 17 ani, fără permis auto, a intrat cu maşina într-un gard
» Gorj: Bărbat jefuit de prietenul de pahar

Sport

» Vrem fotbal și goluri cu Suedia!
» CSO Filiași și „U“ Craiova II, în „focuri“
» Nae Tilihoi, plâns de sute de oameni
» România U19, la un punct de Euro
» Fotbal / Contra: Avem nevoie de o atitudine de luptători (video)
» Fotbal / Tătărușanu: Trebuie să ne adaptăm la condițiile de joc (video)

Sanatate

» România, ţara cu cea mai mare mortalitate infantilă

Top