9.8 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjStudiu în premieră: Aproape 40% din elevii gorjeni fumează

Studiu în premieră: Aproape 40% din elevii gorjeni fumează

Inspectoratul Şcolar Judeţean Gorj a dat publicităţii un studiu privind consumul de tutun, alcool și droguri în rândul elevilor din învăţământul liceal și profesional gorjean.

Consum de tutun

În rândul elevilor din județul Gorj, 39,6% au experimentat consumul de tutun, în timp ce 29,5% dintre ei au declarat un astfel de consum și în ultimul an. Aproape un sfert (22,9%) dintre cei chestionați au fumat în ultima lună. Prevalențele consumului de tutun înregistrate sunt mai mari cu aproximativ cinci puncte procentuale în cazul băieților, pentru toate perioadele de timp analizate. Luând în considerare criteriul „an de studiu“, cele mai mari prevalențe se înregistrează în rândul elevilor de clasa a XI-a. Consumul de produse alcoolice înregistrează cel mai înalt nivel al prevalenţei consumului dintre toate substanţele psihoactive luate în considerare în acest studiu, ceea ce confirmă faptul că alcoolul este un drog social larg acceptat. Analiza datelor indică faptul că aproape nouă din zece adolescenţi (86%) au consumat băuturi alcoolice cel puţin o dată în viaţă, iar unul din doi adolescenți (58,3%) a declarat că a consumat alcool cel puțin o dată în ultimele 30 de zile. Pe sexe, cele mai mari prevalențe sunt observate în cazul băieților. În schimb, în funcție de anul de studiu, cea mai mare prevalență de-a lungul vieții și în ultimul an se observă în rândul elevilor de clasa a X-a, în timp ce consumul actual (în ultima lună) este mai prevalent în rândul adolescenților de clasa a XI-a.

Consum excesiv de alcool

Deşi consumul excesiv de alcool, cu experimentarea stării de ebrietate, în perioada adolescenţei, poate cauza probleme de sănătate şi sociale, mai mult de o treime dintre adolescenţi (39%) au consumat alcool în exces, de-a lungul vieţii, ajungând la starea de ebrietate, iar 11,1% au experimentat starea de ebrietate cel puţin o dată în ultimele 30 de zile. Se observă proporții mai mari în rândul băieților și în cazul elevilor din clasa a XI-a pentru acest tip de comportament, pentru toate perioadele de timp luate în analiză. În ceea ce privește consumul de alcool cu medicamente: 1% dintre adolescenţi au consumat alcool cu medicamente cel puţin o dată în viaţă, iar 0,4% dintre aceștia au declarat că au consumat cel puțin o dată în ultimele 30 de zile; comparativ pe sexe, în cazul tuturor prevalențelor, consumul de alcool cu medicamente a fost declarat doar de către băieții participanți la studiu; comparativ pe an de studiu, valoarea maximă înregistrată de consumul de alcool cu medicamente cel puțin o dată în viață se observă în rândul elevilor de clasa a XI-a – 2,9%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS