15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjZăpada a protejat de ger toate culturile de cereale

Zăpada a protejat de ger toate culturile de cereale

Dan Tănăsescu, şeful Direcţiei pentru Agricultură Gorj

Culturile de cereale păioase din Gorj sunt protejate ca urmare a temperaturilor scăzute din ultimele zile. Potrivit lui Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj, ieri a fost înregistrată la nivelul judeţului Gorj cea mai scăzută temperatură din această iarnă, respectiv minus 11 grade Celsius. Stratul de zăpadă, care în anumite zone atinge 50 de centimetri, are un rol protector. Chiar dacă nu erau ninsori, Dan Tănăescu susţine că gerul nu ar fi afectat culturile cerealiere. Directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj a mai spus că pomii fructiferi şi viţa-de-vie nu sunt nici acestea afectate de ger. Motivul este că atât viţa-de-vie, cât şi pomii fructiferi sunt în repaos vegetativ. Astfel, mugurii nu sunt afectaţi de temperaturile scăzute din acest final de iarnă. „Am avut noroc pentru că a dat şi zăpadă în cantităţi însemnate, şi nu mai este zonă în care culturile să nu fie acoperite de un strat de zăpadă. În anumite zone are şi o jumătate de metru. Aşadar, stratul de omăt oferă protecţia la ger şi totul este în regulă. Nu am avut însă temperaturi chiar atât de scăzute ca în alte perioade. Cel puţin până acum a fost o iarnă blândă, care pe final a răbufnit“, a declarat Dan Tănăsescu, directorul Direcţiei pentru Agricultură Gorj.

Nu sunt, deocamdată, pagube la solarii

Cei care au solarii au luat măsurile necesare pentru a nu se produce pagube. Stratul de zăpadă poate rupe folia de protecţie de pe solarii, din cauza greutăţii. Dan Tănăsescu a precizat că fermierii au luat măsuri şi au asigurat în solarii temperaturi corespunzătoare astfel încât zăpada să se topească. Până în prezent, nu au fost înregistrate pagube la solariile din judeţ. „Cantităţile mari de zăpadă pot afecta solariile de pe raza judeţului. Am luat legătura la nivel local şi au fost luate individual măsurile necesare pentru a nu apărea distrugeri. Oamenii încălzesc spaţiile respective pentru ca folia să nu fie distrusă. Este un strat greu de zăpadă deasupra, dar este important să fie luate la timp măsurile necesare să nu se ajungă la pagube. Până acum nu au fost raportate pagube la solarii pe raza judeţului Gorj“, a mai spus Dan Tănăsescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS