22 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjInvestitori din Oradea vor să deschidă o fabrică de componente auto în Târgu Jiu

Investitori din Oradea vor să deschidă o fabrică de componente auto în Târgu Jiu

O firmă de componente auto din Oradea intenţionează să deschidă o fabrică la Târgu Jiu. Marcel Romanescu, primarul din Târgu Jiu, a declarat că a discutat de două ori cu oamenii de afaceri din Oradea. Întreprinzătorii au fost prezenţi în municipiu în luna decembrie a anului trecut şi au revenit luna aceasta. „Au fost reprezentanţi ai firmei din Oradea la Târgu Jiu de două ori până acum. Au venit în luna decembrie şi acum, în luna ianuarie. Am discutat cu ei şi şi-au făcut cunoscut proiectul. Urmează să revină în februarie pentru a pune bazele fabricii şi să înceapă efectiv lucrările“, a spus Marcel Romanescu, edilul din Târgu Jiu.

Peste 100 de angajaţi în prima etapă

Primarul din Târgu Jiu a mai spus că nu se cunoaşte numărul de angajaţi ai viitoarei fabrici. Pentru început ar putea fi încadrate aproximativ o sută de persoane, după care se va continua cu alte angajări. „Din câte am discutat, este vorba de o investiție în etape. Se va începe cu o linie de asamblare şi vor fi angajate undeva la o sută de persoane, după care va urma o extindere treptată, în funcţie de forţa de muncă şi de cât de repede se vor organiza la Târgu Jiu. Din partea noastră au toată deschiderea“, a declarat primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS