11.2 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljCum poți avea propriul loc de parcare în fața blocului

Cum poți avea propriul loc de parcare în fața blocului

Exemplu de parcare de reședință din București (Foto: libertatea.ro)

Craiova se poate inspira din experiența altor municipii care s-au implicat și au dorit să rezolve situația parcărilor de lângă locuințele cetățenilor. GdS a identificat două modele de închiriere a parcărilor de lângă domiciliu contra unei taxe anuale plătite către municipalitate, implementate în Oradea și București. Când va închiria locuri de parcare și Primăria Craiova?

De ani de zile, cetățenii Craiovei se „luptă“ să ocupe un loc de parcare în blocul în care locuiesc. Fiecare parchează unde nimerește, iar dacă ajungi seara mai târziu acasă, cu siguranță găsești ocupat locul în care parcai mașina de ani de zile. Nu puține sunt situațiile în care vecinii se ceartă pentru un loc de parcare, ajungând uneori până la plângeri penale. Primăria Craiova s-a limitat doar să amenajeze unele parcări dintre blocuri, dar situația nu a rezolvat problemele locatarilor cu parcatul mașinilor. Unii cetățeni au cerut municipalității, de-a lungul timpului, să le închirieze sau să le concesioneze parcarea de la bloc, dar s-au lovit de un refuz categoric. În continuare, în ciuda faptului că se plătește o taxă de parcare de 40 de lei pe an, care îți dă dreptul să folosești parcările publice din municipiu, în Craiova cetățenii încă se încaieră să prindă un loc de parcare în zona de domiciliu, în parcări publice, din lipsa unei organizări administrative.

În Oradea, proprietarii pot închiria parcările pe un an

GdS a descoperit cum au rezolvat alte orașe situația parcărilor de lângă blocuri. Primăria Oradea a găsit încă din 2010 rezolvare la problema parcărilor de reședință, adică pentru parcările dintre blocuri. Proprietarii de apartamente și de mașini pot concesiona pe un an cel puțin un loc de parcare din jurul blocului, contra unei sume care se achită către primărie. Municipalitatea orădeană s-a ocupat de asfaltarea parcărilor, delimitarea și numerotarea lor. Apoi, locurile de parcare astfel amenajate au fost împărțite, în urma unor licitații, locatarilor din blocurile respective, dar nu mai departe de 30 de metri de bloc.
Ce criterii trebuie să îndeplinească locatarii pentru a intra în posesia unui loc de parcare. Orădenii trebuie să fie proprietari pe apartamentul din acel bloc și pe mașina pentru care solicită loc de parcare. Ei au dreptul la un singur loc de parcare, iar dacă după licitații mai rămân alte locuri neocupate, atunci pot să mai liciteze și pentru al doilea loc de parcare, dar tarifele sunt mai mari. În cazul în care numărul de locuri de parcare de la un bloc este mai mic decât numărul locatarilor care vor parcare, atunci se face licitație pe acele locuri, iar cine plătește mai mult primește locul de parcare de lângă bloc. Abonamentul pentru parcarea de reședință costă 100 de lei pe an, pentru primul loc de parcare. Interesant este și că o parte din banii colectați de primărie prin această modalitate de închiriere a locurilor de parcare de lângă domiciliul cetățenilor se întoarce la asociațiile de proprietari de care aparțin acei locatari care au închiriat locurile de parcare. Este vorba despre o cotă de 10% din sumele care ajung la primărie.
Accesul la locul respectiv de parcare este permis oricui vrea să parcheze la blocul respectiv între orele 7.00 – 17.00, însă după ora 17.00 și până a doua zi la ora 7.00, locul de parcare este al chiriașului, care plătește la primărie.
Presa orădeană scria la vremea respectivă că în primul an au fost închiriate prin această procedură 6.500 de locuri de parcare. Cine parchează peste noapte pe un loc închiriat de altcineva riscă amenzi. Ulterior s-a dovedit că și acele locuri de parcare au fost insuficiente.
Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare din Oradea dă întâietate proprietarilor de mașini inclusiv pentru închirierea unui al doilea loc de parcare și nu permite ca o familie să închirieze al doilea loc pentru autovehiculele primite de la serviciu sau date în folosință de alte entități. Nu se atribuie locurile de parcare chiriașilor sau celor cu viză de flotant, ci au prioritate proprietarii.

În Oradea, unele parcări de lângă blocuri sunt inscripționate cu numărul mașinii care poate parca acolo, al cărui proprietar a închiriat locul respectiv de parcare (Foto: ebihoreanul.ro)

Parcările se amenajează de primărie sau în parteneriat public-privat

Regulamentul de atribuire a locurilor de parcare pentru folosință, în parcările de domiciliu din municipiul Oradea, a fost aprobat prin HCL nr. 448/2010 și completat prin HCL Oradea nr. 347/2014. Potrivit ultimei hotărâri a Consiliului Local Oradea la care am făcut referire, locurile de parcare de domiciliu pot fi atribuite cetățenilor numai după ce sunt amenajate de către serviciile de specialitate din cadrul primăriei, numerotate și delimitate sau „prin încheierea unor contracte de parteneriat public-privat, contracte care se vor derula între partenerul public Consiliul Local al Municipiului Oradea prin Administraţia Imobiliară Oradea şi un investitor privat“ pentru amenajarea parcărilor. Există și inconveniente. Abonamentul pentru parcarea de domiciliu se plătește pe un an. După un an se poate prelungi contractul cu același proprietar, care are prioritate, sau se reia licitația.

Și în București s-a găsit o soluție: parcarea de reședință se închiriază locatarilor

Inclusiv Capitala, unde problema parcărilor este una destul de serioasă, a făcut pași în a rezolva situația, introducând procedura parcărilor de reședință, bazată tot pe principiul închirierii locului de parcare. În sectoarele 2 și 4 din București, contractele de închiriere a parcărilor de lângă blocuri se prelungesc automat. În restul sectoarelor, proprietarii de apartamente trebuie să își prelungească acele contracte la începutul fiecărui an.
Tarifele de închiriere a locurilor de parcare în zona de reședință sunt diferențiate în funcție de zonarea apartamentelor, astfel că un loc de parcare în zona C costă circa 37 de lei pe an, iar în zona A a municipiului costă aproximativ 77 de lei pe an. Tarifele sunt stabilite de Consiliul General al Capitalei (GdS a identificat HCGMB nr. 21/2015, HCGMB 61/2009 sau HCGMB 124/2008 etc.). În primul an de implementare a sistemului, mulți bucureșteni au chemat poliția din cauză că locurile de parcare închiriate de ei fuseseră ocupate de autovehiculele altor persoane.

Primăria Craiova nu are o evidență a parcărilor de lângă blocuri

La ora actuală, Primăria Craiova nu știe câte locuri de parcare sunt în jurul blocurilor. Chiar și după ce se va face un inventar al acestor locuri de parcare de reședință, nu se știe dacă municipalitatea va decide închirierea lor către proprietarii de apartamente și de mașini. „Nu avem o evidență, un inventar al acestor locuri de parcare, dar în primăvară, când vor începe asfaltările de străzi, se va face și o inventariere a locurilor de parcare de lângă blocuri și o delimitare, o trasare a lor, pentru a ști câte sunt. După ce vom afla câte astfel de locuri de parcare sunt în Craiova vom lua o decizie dacă le vom închiria sau nu cetățenilor“, a spus, pentru GdS, consilierul primarului Craiovei, Lucian Prejbeanu. El nu a dat un interval de timp în care se va încheia procedura de inventariere a locurilor de parcare din preajma blocurilor din Craiova.

Ce se întâmplă în alte state

În alte țări europene, parcările publice din jurul blocurilor sunt limitate, orașele având multe parcări publice cu plată amenajate suprateran sau subteran. Autoritățile investesc sume importante în parcări publice, iar orice conducător auto care parchează neregulamentar este aspru sancționat cu amenzi usturătoare.
Totuși, în unele state europene, blocurile de locuințe trebuie să aibă obligatoriu parcare subterană privată, iar cei care cumpără acolo un apartament îl achiziționează cu tot cu cel puțin două locuri de parcare asigurate și bine delimitate. În Craiova, parcarea privată este posibilă doar în puținele cartiere rezidențiale noi sau la vreun dezvoltator imobiliar cu viziune, care oferă tot confortul potențialilor cumpărători de locuințe. Dar cum în Craiova majoritatea blocurilor sunt vechi, iar parcările sunt de jur împrejurul acestor locuințe și sunt ocupate cu mașini de pe la firme sau ale unor persoane care nu sunt riverane rămâne nerezolvată o problemă: locatarii unde parchează?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS