11.6 C
Craiova
duminică, 15 decembrie, 2019
Acasă Local Dolj Fostul primar din Prundeni, în arest la domiciliu

Fostul primar din Prundeni, în arest la domiciliu

-

Fostul primar al localității vâlcene Prundeni, Horia Horăscu, a fost plasat, ieri, în arest la domiciliu de către magistrații Curții de Apel Pitești, după ce aceștia au admis contestația depusă de apărătorii fostului edil.
Ion Horăscu, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor continuate de luare de mită, abuz în serviciu, deturnare de fonduri, fals intelectual și uz de fals, a fost arestat preventiv pe 17 noiembrie, pe o perioadă de 30 de zile, printr-o hotărâre a Tribunalului Vâlcea.
Procurorii vâlceni au reținut că, între anii 2009 și 2010, edilul Horăscu a primit, în două rânduri, sume de bani de la o persoană pentru încheierea unor contracte de achiziții publice. Cu ocazia reparării căminului cultural, edilul ar fi achitat 40.000 de lei către o firmă, în baza unor facturi fiscale false. Alte plăți nejustificate ar mai fi fost făcute și cu ocazia reabilitării Centrului Multifuncțional Călina (35.000 de lei), dar și în cadrul contractelor de lucrări având ca obiect refacerea unor drumuri și a rețelei de canalizare (477.000 de lei). Procurorii susțin că plățile au fost efectuate, deși lucrările în cauză nici măcar nu au fost făcute.
Anchetatorii au mai explicat că „o parte din suma de bani primită de Primăria Prundeni din Fondul de intervenție la dispoziția guvernului pentru obiectivele de infrastructură afectate de calamități a fost folosită de către inculpatul Horăscu Ion în alte scopuri, schimbând destinația fondurilor, valoarea totală a sumelor folosite în alte scopuri decât cele pentru care au fost alocate fiind de 653.565 de lei“.

Horăscu a schimbat destinația unor fonduri din programele naționale

Tot în cursul anului 2015, primăria a încheiat cu Ministerul Finanțelor o convenție de împrumut pentru cofinanțarea unor proiecte finanțate din programele naționale, primind ca finanțare suma de 1.534.562 de lei. Problema ar fi că, din această sumă, primarul Horăscu a schimbat destinația unor fonduri în valoare de 1.410.562 de lei. „Pentru a face posibilă plata sumei menționate și a da aparența de legalitate că suma este folosită în scopul declarat corespunzător destinației creditelor bugetare, inculpatul Horăscu Ion a întocmit în fals documentele specifice decontării investițiilor prin înscrierea unor date eronate, care conțineau informații fără legătură cu obiectul angajamentelor legale achitate“, au mai reținut anchetatorii.
Ion Horăscu mai este acuzat că, în luna august 2017, a achitat către bugetul de stat suma de 86.436 de lei din bugetul comunei Prundeni, „pentru a stinge executarea silită pentru debite datorate de persoana fizică Horăscu Ion, în calitate de administrator al unei societăți comerciale“, după cum au mai precizat procurorii vâlceni. Cu alte cuvinte, edilul Horăscu a plătit din bugetul comunei datoriile firmei pe care o administrează.

ȘTIRI VIDEO GdS

Premierul Abe a inaugurat Stadionul Naţional 2020

Premierul japonez Shinzo Abe a salutat duminică finalizarea Stadionului Național construit pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. Recepţia vine la trei...