24.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljComisar-șef judecat pentru șpăgi de mii de euro

Comisar-șef judecat pentru șpăgi de mii de euro

Procurorii doljeni susțin că au probat trei infracțiuni de trafic de influență comise de angajatul Penitenciarului Craiova
Procurorii doljeni susțin că au probat trei infracțiuni de trafic de influență comise de angajatul Penitenciarului Craiova

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au anunțat joi trimiterea în judecată a unui comisar-șef de la Penitenciarul Craiova, acuzat că a cerut și primit suma totală de 13.000 de euro pentru a aranja angajarea a trei persoane în sistemul penitenciar.

Potrivit procurorilor doljeni, cercetările în acest dosar de corupție au fost începute în luna mai, după ce o persoană s-a prezentat la Serviciul Județean Anticorupție Dolj, unde a depus un denunț împotriva comisarului-șef Marian Șerban din cadrul Penitenciarului Craiova. În fața ofițerilor anticorupție, denunțătorul a susținut că ofițerul đe penitenciare i-a cerut suma de 5.000 de euro pentru a-l ajuta să obțină un post de șofer la unitatea de detenție, sumă din care mai avea să îi dea 1.000 de euro.
Ulterior, cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care a stabilit că „în perioada august 2016 – mai 2017, comisarul-șef de penitenciare i-a pretins unui denunțător suma de 5.000 de euro, din care a primit 4.000 de euro în trei tranșe (3.000 de euro și în două rânduri câte 500 de euro), cu promisiunea că-i va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de conducător auto în cadrul penitenciarului“.
Mai departe, procurorul de caz a dispus organizarea unei acțiuni de prindere în flagrant, ofițerul de penitenciare fiind reținut pe 5 iulie, imediat după ce a primit de la denunţător, în autoturismul personal, suma de 1.000 de euro. O zi mai târziu, pe 6 iulie, Tribunalul Dolj a emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Hotărârea instanței a fost contestată de Marian Șerban la Curtea de Apel Craiova, instanță care i-a respins acțiunea printr-o hotărâre definitivă.
Săptămâna aceasta, procurorii doljeni au încheiat cercetările în acest dosar și au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului pentru comiterea a trei infracțiuni de trafic de influență. Asta pentru că, pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au reușit să identifice alte două persoane de la care inculpatul a primit în total 9.000 de euro pentru a le aranja angajarea în sistemul penitenciar. „Din cercetări, s-a stabilit că inculpatul a mai pretins şi primit de la alţi doi denunţători sumele de 5.000, respectiv 4.000 de euro, în scopul de a le facilita angajarea pe posturi de agenţi de penitenciare în cadrul unor unități de detenție din Craiova sau Caracal“, au mai precizat procurorii doljeni. După ce va fi înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, dosarul de corupție va intra în procedură de cameră preliminară.
Mai trebuie spus că, pe 28 iulie, procurorii doljeni au cerut și obținut la Tribunalul Dolj prelungirea mandatului de arestare emis pe numele lui Marian Șerban cu 30 de zile, începând cu 5 august 2017 până la 3 septembrie. Hotărârea Tribunalului a fost contestată de inculpat la Curtea de Apel Craiova, instanță care a respins acțiunea acestuia pe 4 august.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS